Mesajul Pãstorului...

 

 

 

 

 Pastor,

 Corneliu Bîrsan...

 

 

DUHUL SFÂNT ȘI MÂNTUIREA...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Iunie, 2019

Adeseori se pune o întrebare între frați, ba chiar între cei care slujesc bisericile. Este botezul Duhului Sfânt necesar pentru mântuire, sau este necesar doar pentru cei chemați la slujire? Personal, cred că această întrebare nu este corect pusă. Răspunsul care poate fi dat ar pune la încurcătură și mai mult pe oameni. Toți trebuie să știm că nu este mântuire fără implicarea Duhului Sfânt în viața unei persoane. Atât Duhul Sfânt cât și Cuvântul Sfintei Scripturi lucrează împreună la nașterea din nou. Apostolul Pavel ne scrie în Tit 3:5 “El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”. La rândul său, apostolul Iacov ne prezintă cuvântul în rolul activ al schimbării. Iacov 1:18 “El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.”De partea sa, apostolul Petru ne prezintă atât lucrarea Cuvântului cât și a Duhului, 1 Petru 1:22-23 “Deci ca unii care prin ascultarea de adevăr v-ați curățat sufletele prin Duhul, ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima; fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac.” Domnul Isus a zis în Evanghelia de la Ioan că Duhul Sfânt va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, (Ioan 16:8). Știm însă din Scripturi că Domnul Isus a cerut ucenicilor Săi să nu părăsească Ierusalimul până nu vor fi îmbrăcați cu putere de sus.

În Faptele Apostolilor capitolul 1:5 se prezintă promisiunea Domnului: “Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt." Lucrul acesta s-a întâmplat și ne este relatat în Fapte 2:3,4 “Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.” Botezul cu Duhul Sfânt nu poate fi primit de cineva care aparține încă lumii, Ioan 14:16,17 “Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi.” Trebuie în prealabil ca o persoană să fie născută din nou, deci mântuită și apoi ea poate fi botezată cu Duhul Sfânt. Acest adevăr ni-l împărtășește și apostolul Pavel în Galateni 4:6 Și, pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: "Ava", adică: "Tată!" În cartea Faptele Apostolilor capitolul 8 ni se relatează faptul că cei din Samaria au primit Cuvântul Domnului și au fost botezați în Numele Domnului Isus. Filip a fost omul care s-a pogorât acolo și le-a împărtășit Evanghelia, Fapte 8:16,17 “Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezați în Numele Domnului Isus. Atunci Petru și Ioan au pus mâinile peste ei, și aceia au primit Duhul Sfânt." Înțelegem faptul că botezul cu Duhul Sfânt nu este concomitent cu nașterea din nou, ci el este o experiență ulterioară. Apostolii de la Ierusalim au vorbit însă de botezul cu Duhul Sfânt ca de ceva necesar chiar de la începutul mântuirii și întâlnirii noastre cu Domnul Isus. În ziua Rusaliilor după ce au ascultat pe apostolul Petru care le-a predicat evanghelia, oamenii au rămas mișcați în inima lor și au întrebat: “"Fraților, ce să facem?" "Pocăiți-vă", le-a zis Petru, "și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru." Și, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna și zicea: "Mântuiți-vă din mi-jlocul acestui neam ticălos." (Fapte 2:37b-40). Reiese foarte clar aici că pentru a se mântui din mijlocul acelui neam ticălos, aveau nevoie de pocăință, botezul în apă, și botezul cu Duhul Sfânt. Negreșit, Duhul Sfânt este implicat în procesul mântuirii și mai mult în ajutorul pe care îl primim în a ne duce mântuirea până la capăt. Filipeni 2:12 “Astfel, dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.”

Sfințirea este de asemeni o lucrare a Duhului Sfânt și odată începută în noi, trebuie continuată și dusă până la capăt. 2 Corinteni 7:1 “Deci fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățăm de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.” Duhul Sfânt este implicat în creșterea și zidirea spirituală a credinciosului, în încurajarea și ridicarea lui când este amenințat de cel rău, precum și în echiparea cu daruri și cu putere în vederea slujirii. Aceasta ne aduce în lumină faptul că apostolii și biserica primară vorbea noilor convertiți de nevoia botezului cu Duhul Sfânt. Credinciosul Anania din Damasc a venit la proaspătul convertit Saul și i-a zis: "Frate Saule, Domnul Isus, care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt." (Fapte 9:17b). Pavel la rândul lui a întâlnit pe ucenicii lui Ioan și s-a rugat pentru ei ca aceștia să primească botezul cu Duhul Sfânt (Fapte 19:1-7).

Atât în vederea mântuirii cât și a lucrării Domnului, noi avem nevoie de Duhul Sfânt. Apostolul Pavel spune în Romani 8:14 “Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” Pentru eficiența lucrării Domnului în viața noastră, Pavel ne zice: “Fiți plini de Duh.” Ei s-au umplut de Duhul Sfânt și vorbeau în alte limbi. (Fapte 2:4).

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                         

 

ARĂTAREA DOMNULUI ISUS DUPĂ ÎNVIERE...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Mai, 2019

Domnul Isus S-a arătat ca să confirme afirmația făcută în Ioan 10:17,18 - «Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.». De asemenea, Domnul Isus a vrut să arate puterea Cuvântului vorbit către ucenicii Săi mai înainte, așa cum redă Matei în capitolul 16:21 «De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor; că are să fie omorât și că a treia zi are să învie.». Matei 17:22-23 «Pe când stăteau în Galileea, Isus le-a zis: "Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omo-rî, dar a treia zi va învia." Ucenicii s-au întristat foarte mult.» Prin arătarea Sa după înviere, El a vrut să declare biruința asupra morții și obținerea autorității supreme. Matei 28:18 «Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.» Ucenicii trebuiau să fie convinși de învierea Lui, și apoi, plini de curaj și de putere să-L mărturisească peste tot. Luca 24:45-48 «Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile. Și le-a zis: "Așa este scris și așa trebuia să patimească Hristos și să învie a treia zi dintre cei morți. Și să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocaința și iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. Voi sunteți martori ai acestor lucruri.» De aceea a fost necesar ca ucenicii să-L întâlnească pe El, cel înviat din morți, și aceasta nu numai o dată, ci în câteva rânduri. Folosindu-se de simțurile omenești, ei trebuiau să fie siguri că nu au o nălucă în fața lor, ci chiar pe Domnul Isus în persoană. Luca 24:36-43 «Pe când vorbeau ei astfel, însuși Isus a stat în mijlocul lor și le-a zis: "Pace vouă!" Plini de frică și de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: "Pentru ce sunteți tulburați? Și de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitați-vă la mâinile și picioarele Mele, Eu sunt; pipăiți-Mă și vedeți: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeți că am Eu." (Și, după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile și picioarele Sale.) Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, El le-a zis: "Aveți aici ceva de mâncare?" I-au dat o bucată de pește fript și un fagure de miere. El le-a luat și a mâncat înaintea lor.» Ulterior, lui Toma cel îndoielnic, chiar Domnul Isus i-a cerut să se atingă de El. Ioan 20:26-28 «După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăși în casă; și era și Toma împreună cu ei. Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc și le-a zis: "Pace vouă!" Apoi a zis lui Toma: "Adu-ți degetul încoace șiuită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios." Drept răspuns, Toma I-a zis: "Domnul meu și Dumnezeul meu!"

Evanghelistul Ioan ne relatează despre o altă întâlnire a ucenicilor cu Domnul Isus la marea Tiberiadei. Ioan 21:4-14 “Dimineața, Isus stătea pe țărm; dar ucenicii nu știau că este Isus. "Copii", le-a zis Isus, "aveți ceva de mâncare?" Ei I-au răspuns: "Nu"..."Veniți de prânziți", le-a zis Isus. Și niciunul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: "Cine ești?", căci știau că este Domnul. Isus S-a apropiat, a luat pâinea și le-a dat; tot așa a făcut și cu peștele. Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morți.” Luca ne relatează în cartea Faptele Apostolilor cap 1:3-5 După patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu. Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, "pe care", le-a zis El, "ați auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt." Ascultându-I sfaturile, ei, ucenicii au așteptat în rugăciune timp de 10 zile. Botezul cu Duhul Sfânt i-a motivat încă odată să lucreze la răspândirea Evangheliei. Chiar în acea zi, Petru încurajat de întâlnirea cu Domnul Isus cel înviat a început predicarea. Fapte 2:22-24 “Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele și lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți; pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea.”  În capitolul 3:13-15, apostolul mai mărturisește chiar în Templul de la Ierusalim, că vindecarea ologului de la Poarta Frumoasă s-a făcut în numele Domnului Isus cel înviat. Nimeni și nimic nu a putut opri mărturisirea ucenicilor cu privire la învierea Domnului Isus, tocmai din pricina întâlnirii lor cu Hristos cel înviat și împuternicirii lor prin botezul cu Duhul Sfânt.

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                         

 

ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Aprilie, 2019

Una din cele mai mare și prețioase sărbători ale creștinismului este Învierea Domnului Isus. În fiecare primăvară când are loc această sărbătoare, bucuria inundă inimile tuturor creștinilor. Azi, ne aducem aminte cu toții de copilărie cum plini de emoții și nerăbdare așteptam venirea acestei sărbători. Se părea că toate lucrurile se înnoiau și reveneau la viață. Lumea creștină ține această sărbătoare în diferite feluri. Pentru unii este o tradiție care se repetă an de an, și care cred ei, trebuie păstrată. Pentru credincioșii adevărați, este o sărbătoare reală, dar nu singura dată când în decursul unui an, ea are loc. Moartea și învierea Domnului Isus sunt amintite și sărbătorite în fiecare lună, atunci când în biserica locală se serbează Cina Domnului. Aceasta, inevitabil ne trimite la evenimentele importante care au avut loc atunci. Domnul Isus a suferit cumplit și a murit pentru noi și pentru păcatele noastre multe și urâte . Astfel a plătit datoria întregii lumi, și ca drept dovadă că jertfa Sa a fost acceptată de Tatăl Ceresc, El, Isus, a fost înviat din morți. David zice în Psalmul 16:10 «Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuința morților, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.» În epistola către Evrei 2:14,15 apostolul Pavel ne spune: «Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El însuși a fost deopotrivă părtaș la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul, și să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor.» Isus Hristos a avut un trup omenesc, dar în același timp L-a avut unit cu natura Sa Dumnezeiască, unitate de care nu a mai avut nimeni parte vreodată pe acest pământ. Fiind om, a putut să guste moartea și pentru că era în același timp și Dumnezeu, a înfrânt puterea morții. Totodată, prin moarte a nimicit pe diavolul, și pe noi ne-a scăpat de groaza pe care moartea o aduce în lume. Acum știm cu adevărat că autoritatea numărul unu al lumii este El, Isus Hristos! Matei 28:18 «Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.» Știm că diavolul nu poate face ce vrea din noi și cu noi pentru că Cel ce este în noi, este mai mare decât cel ce este în lume. (1 Ioan 4:4). Învierea a fost adeverită de apostolii Domnului și de alte câteva sute de persoane: «și că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. Dupa aceea S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt încă în viață, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toți, ca unei stârpituri, mi S-a arătat și mie.» (1 Corinteni 15:5-8). Cea mai puternică mărturie este făcută chiar de Domnul în Apocalipsa 1:18: «Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților.» Făgăduința făcută ucenicilor, cât și nouă, «Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.» din Matei 28:20, este o realitate pe care toti cei mântuiți o experimentăm zilnic. Ne trezim cu El, călătorim la distanță sau aproape cu El, lucrăm cu El, ne bucurăm cu El, adormim cu El în suflet și ne trezim iarăși în siguranță.

El este cu noi. Dacă toți ar tăgădui Învierea Domnului Isus, noi cei salvați și iertați de păcate prin credința în El, mărturisim tot timpul cu deplină convingere: “Hristos a înviat și este viu cu adevărat!” Așa trăim, așa vom muri, și știm că la revenirea Lui ne vom întâlni cu El și cu toți cei dragi ce au crezut și au mărturisit la fel. 1 Tesaloniceni 4:14-18 “Căci, dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți. Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă, dar, unii pe alții cu aceste cuvinte.” Întâlnirea noastră cu Domnul Isus cel înviat din morți este puterea care ne ajută să stăm în picioare oricând și oriunde. Să mărturisim întotdeauna și din toată inima: “Hristos a înviat!”

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                         

 

BISERICA - OGORUL LUI DUMNEZEU...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Martie, 2019

Sfânta Scriptură vorbește de 3 entități umane: lumea, poporul Israel și Biserica. În evanghelia după Matei capitolul 13, Domnul Isus este prezentat a fi Semănătorul care a ieșit să semene sămânța. Astfel, Cuvântul Său a fost dăruit lumii, lui Israel, și Bisericii. Diferența stă în felul cum oamenii au primit Cuvântul. Pentru cei mai mulți, Cuvântul rămâne nefolositor și numai pentru o pătrime (asemănată cu pământul cel bun), Cuvântul devine roditor. Acești oameni formează în chip spiritual Biserica Dumnezeului celui viu. „Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 3:9). De acest ogor, Domnul se ocupă în mod special și investește în el. Apostolul Pavel scrie în această epistolă că noi am fost răscumpărați cu un preț. (1 Corinteni 6:20; 7:23). Apostolul Petru afirma: „căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.” (1 Petru 1:18,19). Prin urmare, ogorul este de drept și de fapt a lui Dumnezeu. Împreună cu slujitorii rânduiți, El se ocupă de acest ogor. „Cine este Pavel? Și cine este Apolo? Niște slujitori ai lui Dumnezeu, prin care ați crezut; și fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: așa că nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.” (1 Corinteni 3:5-7). Lucrarea Sa va fi dusă la bun sfârșit. „Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” (Filip.1:6).

Ca propietar al ogorului, Dumnezeu așteaptă și aportul nostru. El așteaptă să lucrăm la desțelenirea ogorului și la aducerea roadelor. „Căci așa vorbește Domnul către oamenii din Iuda și din Ierusalim: "Desțeleniți-vă un ogor nou și nu semănați între spini!” (Ieremia 4:3). Când roadele apar, Dumnezeu se bucură și lasă binecuvântarea. „Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.” (Evrei 6:7). Împotriva ogorului lui Dumnezeu, Diavolul înfăptuiește diferite planuri pentru a împiedica dezvoltarea normală și aducerea roadelor. În primul rând, ca un hoț cunoscut, vrea să fure Cuvântul semănat în oameni. „Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăție, și nu-l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămânța căzută lângă drum.” (Matei 13:19). Ulterior, încearcă să lucreze prin intermediul unor slujitori falși în vederea răspândirii unor erezii nimicitoare. “În norod s-au ridicat și proroci mincinoși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat și vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. Mulți îi vor urma în destrăbălările lor. Și, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.” (2 Petru 2:1,2). Și apostolul Iuda a avertizat în versetul 4 astfel: “Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scriși de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioși, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru și tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Hristos.”. O altă lucrare a celui Rău, este apariția unor lăstari răi ce aduc amărăciune și tulburare. Luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, și mulți să fie întinați de ea. Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut.” (Evrei 12:15,16). Apariția spinilor în ogor poate de asemenea face o mare pagubă. “Sămânța care a căzut între spini închipuiește pe aceia care după ce au auzit Cuvântul, își văd de drum și-l lasă să fie înăbușit de grijile, bogățiile și plăcerile vieții acesteia și n-aduc rod care să ajungă la coacere.” Luca 8:14).  Fiind lucrători împreună cu Dumnezeu în ogorul pe care îl reprezentăm, ni se cere să fim atenți și vegheatori. Dacă au apărut lăstari ai firii vechi, suntem chemați să îi îndepărtăm. “Lepădați, dar, orice răutate, orice vicleșug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă și de clevetire.” (1 Petru 2:1). Vegherea presupune multă atenție în viața noastră personală, în familiile noastre, precum și în comunitatea în care trăim. Dacă aici au apărut lăstari, suntem chemați să îi îndepărtăm. “Ci v-am scris să n-aveți niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că își zice "frate", totuși este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau bețiv, sau hrăpăreț; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncați. În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecați pe cei dinăuntru? Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Dați afară, dar, din mijlocul vostru pe răul acela.” (1 Corinteni 5:11-13).

Pe lângă îndepărtarea acestor buruieni, suntem datori să lucrăm la a sădi și uda recolta din ogor. Aceasta se poate realiza prin folosirea Cuvântului Sfânt și a unei vieți de rugăciune. “Departe iarăși de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăța calea cea bună și cea dreaptă.” (1 Samuel 12:23). “Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune.” (Evrei 10:24).

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                         

 

ZIDIREA BISERICII...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Februarie, 2019

Biserica este proiectul lui Dumnezeu Tatăl. Unii dintre prorocii vechiului Testament au anticipat acest proiect. „Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer și în care chiar îngerii doresc să privească.” (1Petru 1:11-12). Domnul Isus este executantul proiectului divin. „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui.” (Matei16:18). Trebuie să-I mulțumim nespus de mult Domnului că a îngăduit să ne naștem în această perioadă de har dumnezeiesc, și ne-a chemat prin vocea Domnului Isus să fim parte a lucrării Sale mărețe. Poate că cineva își pune următoarea întrebare: „Cum aș putea fi eu parte a acestui edificiu numit clădirea lui Dumnezeu, sau Casa Dumnezeului celui viu?” Primul pas important se face atunci când credem în Domnul Isus ca Fiu a lui Dumnezeu care a venit la noi să ne salveze. „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” (Fapte 4:12). În același timp, Domnul Isus este și în postura de temelie (sau fundație) a acestei clădiri. „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă și care este Isus Hristos.” (1Corinteni 3:11). Același adevăr ne este relatat și în Efeseni 2:19-20 „Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.” Omul ce vrea să fie așezat pe aceasta temelie trebuie să dovedească ascultare deplină față de cuvintele Domnului Isus. Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele și le face. Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte și a așezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape și s-a năpustit șuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă.” (Luca 6:47-48). Așezat prin credință, pocaință și ascultare pe temelia numită Hristos, omul face un legământ cu El prin botezul în apă și apoi se roagă Domnului pentru a fi umplut și botezat cu Duhul Sfânt. Acest plan a fost întărit și de apostolul Petru în Fapte 2:38 "Pocăiți-vă", le-a zis Petru, "și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.” 

Zidirea spirituală se poate realiza în mod personal, precum și în părtășie cu adunarea Domnului. Apostolul Petru ne îndeamnă astfel: “și, ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire.” (1 Petru 2:2). La fel se întâmplă când ne rugăm prin Duhul. “Cine vorbește în altă limbă se zidește pe sine însuși; dar cine prorocește zidește sufletește Biserica.” (1 Corinteni 14:4). În părtășia comună, Dumnezeu folosește slujitorii rânduiți în vederea zidirii: “Și El a dat pe unii apostoli; pe alții, proroci; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” (Efeseni 4:11-12). De asemenea, exercitarea darurilor spirituale duce la zidire. “Ce este de făcut atunci, fraților? Când vă adunați laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul, o învățătură, altul, o descoperire, altul, o vorbă în altă limbă, altul, o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. (1 Corinteni 14:26). Cei așezați în clădirea numită Casa Dumnezeului Celui Viu, trăiesc în sfințenie și ascultare așteptând pe Domnul Isus, dar în același timp, lucrând la răspândirea Sfintei Evanghelii în vederea câștigării altora pentru mântuire. Duhul Sfânt prin puterea Sa va fi ajutorul lor în acest proiect minunat. “Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.” (Fapte 1:8). Tot Duhul Sfânt va fi implicat în sfințirea celor mântuiți. “Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită sfințită de Duhul Sfânt.” (Romani 15:16b). Dacă ai fost așezat în această zidire sfântă și măreață, silește-te să rămâi neclintit și să poți spune ca apostolul Pavel: “Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credință în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.” (Galateni 2:20). Astfel “casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită și nădejdea cu care ne lăudăm.” (Evrei 3:6b).

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                         

 

AN DE ÎNDURARE SAU AN DE ÎNCERCARE?...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Ianuarie, 2019

Timpul își face cursul și asa cum zice Moise în Psalmul 90, trece iute și noi zburăm. Parcă mai repede decât am bănuit, anul 2018 s-a încheiat și vom intra în noul an. Toți ne punem aceste întrebări: «Cum va fi anul cel nou? Va fi de îndurare, sau nu?». Nimeni dintre oamenii muritori nu poate ști cu exactitate ce va fi. Unii pot face estimări de natură economică, alții aud vești rele - în ce privește pacea pe pământ - și se tulbură, iar alții, folosindu-se de mijloace păcătoase cum ar fi zodiacul, chiar se apucă să spună ce cred ei că va fi. Ca și creștini, noi care cunoaștem pe Dumnezeu ca Tată, nu trebuie să ne frământăm și să ne îngrijorăm ca ceilalți care n-au nădejde. Am trăit până acum beneficiind de ocrotirea Domnului, și putem spune cu toți ca Samuel odinioară: «Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Mițpa și Sen și i-a pus numele Eben-Ezer, zicând: "Până aici Domnul ne-aajutat."» (1 Samuel 7:12). Adevărata preocupare pe care ar trebui să o avem este: cum putem sluji Domnului mai bine și mai eficient? Domnul Isus a zis în Matei 6:33 astfel: «Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.» Noi aparținem lui Dumnezeu, și El nu a cunoscut niciodată recesiune sau crize de vreun fel anume. A fi buni credincioși și ascultători de El, chiar merită a fi preocuparea noastră. Apostolul Pavel face o afirmație de mare valoare în Romani 14:7-9«În adevăr, niciunul din noi nu trăiește pentru sine și niciunul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit și a înviat, ca să aibă stăpânire și peste cei morți, și peste cei vii.» Deasemeni, în cartea profetului Ieremia, Dumnezeu se exprimă ca unul care ne vrea binele. Ieremia 29:11-13 «Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Voi Mă veți chema și veți pleca; Mă veți ruga, și vă voi asculta. Mă veți căuta, și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima.». Biruința se leagă de El, iar înfrângerea poate veni dacă pe El îl așezăm pe locul al doilea. Aproape toți oamenii își propun lucruri noi și mai bine făcute pentru noul an. Noi am putea face o analiză reală asupra proiectelor pe care am fi dorit să le înfăptuim în cursul anului trecut. Este posibil că nu pe toate să le fi făcut cum ne-am propus, iar acum ne gândim că vom începe noul an cu dorința de a face mai bine. Este bine să fim realiști și să ne propunem lucruri posibil de a fi împlinite. Poate ne gândim și la altele mai îndrăznețe, dar în toate, cu smerenie să-L rugăm pe Domnul Dumnezeu să ne ajute în a le putea înfăptui în zilele noului an.

Nimic nu trebuie hotărât numai după dorințele și gândurile noastre omenești, ci toate să le așezăm sub planul voii sale. Bine zice apostolul Iacov, în capitolul 4:13-15: Ascultați, acum, voi care ziceți: "Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie și vom câștiga!", și nu știți ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceți: "Dacă va vrea Domnul, vom trăi și vom face cutare sau cutare lucru.” Nu privim cu disperare și nici nu intrăm într-o stare de spaimă cu privire la viitor. Noi suntem ai Domnului și ca niște copii ai Lui, toate le așezăm în mâinile Sale. Angajamentul acesta ar trebui să îl înnoim și pentru anul 2019: “Pe când toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, noi vom umbla în Numele Domnului Dumnezeului nostru, totdeauna și în veci de veci!” Zicem și noi ca și David în Psalmul 67:1 - “Dumnezeu să aibă milă de noi și să ne binecuvânteze, să facă să lumineze peste noi fața Lui.”

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                         

 

FIUL TATĂLUI CERESC...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Decembrie, 2018

Astronautul Neil Armstrong, primul om care a pășit pe Lună, a scris replica: "Este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire" - după cum susține fratele său. Acesta a devenit cel mai faimos citat din istoria zborului spațial. Însă Evanghelistul Billy Graham, a afirmat că cel mai important pas făcut vreodată pentru omenire a fost atunci când Fiul Tatălui Ceresc a acceptat să pășească pe pământ. Lucrul acesta a fost vestit prin gura unora dintre proroocii Domnului cu mult timp înainte. Profetul Isaia specifică că se va naște dintr-o fecioară. Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și-I va pune numele Emanuel.” (Isaia 7:14). Tot el a profețit că Isus va fi numit Domnul Păcii. „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii." (capitolul 9:6). Profetul Mica ne precizează locul unde se va naște: "Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei." Mica 5:2. Cu scurt timp înainte de întrupare, îngerul Domnului i-a vorbit Mariei. „Iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt;”, Luca 1:31-32. Când lucrul acesta s-a întâmplat, îngerii Domnului au venit la păstorii din câmpia Betleemului zicându-le: "Nu vă temeți: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” (Luca 2:10-11). Tatăl a ales să ne salveze prin intrarea în trup de om a Fiului Său Isus Hristos. Nimeni nu are origini curate și neprihănite cum le-a avut El. Toți care ne naștem din părinți putem spune ca și David. „Iată că sunt născut în nelegiuire, și în păcat m-a zămislit mama mea. (Psalmul 51:5). Depre Domnul Isus îngerul a declarat: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” (Luca 1:35). Spre deosebire de noi, El a fost sfânt de la naștere și a trăit fără păcat. "El n-a făcut păcat, și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug.” (1 Petru 2:22). Tatăl L-a pregătit special și înainte de jertfa supremă L-a desăvârșit prin suferință. (Evrei 2:10). Isaia în capitolul 53:10 zice: „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință… Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile, și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui.”. Pasul făcut de El spre noi a fost hotărâtor în salvarea noastră. Altă cale nu există decât aceea prin care Dumnezeu S-a făcut om pentru ca noi oamenii să fim asemeni Lui. În 1 Ioan 3:2 se afirmă: „Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este.”

Pasul acesta măreț trebuie apreciat de noi toți ca fiind dragostea lui Dumnezeu pentru salvarea noastră. Crezând în Domnul Isus ca Fiu de Dumnezeu, suntem datori a-L urma În toate zilele noastre și apoi a-L mărturisi tuturor. Aceasta se poate face prin cântare, prin predicare, dar mai ales prin modul frumos de trăire între oameni. În felul acesta bucuria salvării o vom trăi mereu și o vom împărtăși altora așa cum spuneau Îngerii către păstori. "Nu vă temeți: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veți cunoaște: veți găsi un Prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle." Și deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: "Slavă Lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui." Luca 2:10-14.

 Corneliu Bîrsan                                                                                                                                         

 

PREGĂTIREA PENTRU ÎNFRUNTAREA VIITORULUI...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Noiembrie, 2018

Uneori, oamenii nu sunt pregătiți în fața unor pericole reale pentru că nu iau în serios și nu cred informațiile ce li se dau. Soren Kienkegaard a fost un filozof, teolog, poet, și autor religios din Danemarca care a trăit între 1813-1855. A fost considerat unul dintre primii filozofi existențialiști. El a scris în lucrarea sa: « Fie-Or » (Enten-Eller), în partea întâi a volumului său publicat în 1843, următoarele: «Un incendiu a izbucnit în culisele unui teatru. Clovnul a ieșit să avertizeze publicul. Ei au crezut că a fost o glumă și au început să aplaude. Într-un mod insistent, el a repetat informația despre incendiu, dar publicul a aplaudat și mai tare. Astfel, nu au avut timp suficient pentru a elibera sala cu toții când incendiul a cuprins toată clădirea. Cei mai mulți nu au crezut că este adevărat ce li se spunea și s-au întâlnit cu nenorocirea reală. » Pregătirea este întâlnită în multe aspecte ale vieții noastre. Acum în pragul iernii, la sfârșit de toamnă, oamenii fac pregătiri în diferite domenii. Mulți își încarcă cămările cu roadele toamnei, conservând multe bunuri pentru a fi consumate în timpul iernii. Alții, cumpără haine adecvate pentru anotimpul rece, sau își echipează și pregătesc mașinile pentru a face față zăpezilor care vor urma. Toți știm că nu putem sta nepăsători în fața timpului cu care ne vom întâlni în curând. Vorbind din punct de vedere spiritual, noi am fost înștiințați de Bunul Dumnezeu prin diferite vase de lucru că trebuie să ne pregătim pentru timpul care ne stă în față. Unora li se pare că acel timp nu va veni chiar așa de repede și că se poate amâna pregătirea, iar altora li se pare că acestea nu trebuiesc luate într-un mod foarte serios. Până să vorbim de perioade foarte aspre în ce privește ținerea credinței, să remarcăm că noi trăim într-o țară și într-o lume care prin legile existente și libertățile îngăduite tuturor, ne pot aduce mari neplăceri, și chiar necazuri serioase familiilor noastre. Copiii și nepoții ne sunt pândiți de pericole reale. Pentru mulți, sunt legale anumite lucruri care pentru cei credincioși sunt de-a dreptul păcătoase și periculoase. Libertatea utilizării anumitor droguri, precum și sprijinirea prin lege a împlinirii unor adevărate urâciuni față de Dumnezeu și credința creștină, pot duce la nenorocirea multora dintre ai noștri. S-ar putea să luăm lucrurile într-un mod ușor, precum oamenii din teatrul danez, părânduni-se că nu suntem într-un pericol real, iar apoi să ne sfârșim viața în focul nenorocirii păcătoase. Ne putem întreba noi înșine: Cum stăm cu pregătirea în a fi tari și credincioși Domnului? Personal, cred că cel dintâi lucru ce trebuie făcut este să-L credem pe Dumnezeu pe cuvânt. Trebuie să fim realiști privind în jurul nostru și observând mersul greșit a celor mai mulți dintre semeni, inclusiv a celor așezați în conducerea societății umane. De asemenea, mai cred că trebuie să ne apropiem de Dumnezeu, implicit de biserică, pentru a fi uniți și gata de a purta lupta cea bună. 1 Timotei 6:12 « Luptă-te lupta cea bună a credinței; apucă viața veșnică, la care ai fost chemat și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori. »

Este absolut necesar să ne zidim altarele rugăciunii și să ne unim în post cu toți ai familiei pentru a putea sluji Domnului. De asemeni, trebuie să frecventăm întâlnirile săptămânale din cadrul adunării noastre unde se acordă un timp prețios pentru rugăciune, încurajare, învățătură. Cuvântul Domnului este o armă ce ne poate ajuta cu adevărat și trebuie să-L așezăm la loc de cinste. Coloseni 3:16 “Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră.” Realizând pericolele ce ne stau în față, credem că este necesar să eliminăm anumite nemulțumiri care pot apărea și să ne unim în a-L sluji pe Domnul cu adevărat, știind că numai de la El ne vine izbăvirea. Pregătindu-ne astăzi și continuând mâine, vom rămâne tot timpul gata în a face față tuturor pericolelor. Numai astfel, suntem și vom fi gata să-L așteptăm pe Domnul, care potrivit tuturor semnelor vremurilor, este foarte aproape să vină. Apostolul Ioan ne zicea în epistola 1 capitolul 2:28 “Și acum, copilașilor, rămâneți în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală și, la venirea Lui, să nu rămânem de rușine și depărtați de El.”

 Corneliu Bîrsan                                                                                                                                         

 

PUTEREA INFLUENȚEI...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Octombrie, 2018

Influențarea poate avea loc prin ceea ce auzim și vedem. Este recomandat a ne lăsa influențați dacă întâlnim ceva bun. Noi, oamenii, avem nevoie de modele pe care să le urmăm. Modelul perfect este Domnul Isus. Evrei 3:1 «De aceea, frați sfinți, care aveți parte de chemarea cerească, ațintiți-vă privirile la Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus». Mulțumim Domnului că El a avut, are, și va avea copii care sunt modele pentru cei ce vin din urmă. 1Corinteni 11:1 - «Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos.» Filipeni 4:9 «Ce ați învățat, ce ați primit și auzit de la mine și ce ați văzut în mine, faceți. Și Dumnezeul păcii va fi cu voi.» Prima influență din viața mea a fost cea a părinților mei. Ulterior, am întâlnit oameni care iubeau cu adevărat pe Dumnezeu, și care prin modul lor de a fi m-au încurajat în a-L urma și eu. Suntem datori și noi la rândul nostru să trăim în așa fel încât să fim modele care încurajează pe alții. Evrei 12:13 - «Croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce șchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.» Este adevărat faptul că uneori putem întâlni oameni care nu Îl cinstesc pe Domnul cu adevărat. Această situație a fost găsită chiar de la începutul formării bisericii. 1 Corinteni 15:33,34 - «Nu vă înșelați: "Tovărășiile rele strică obiceiurile bune". Veniți-vă în fire, cum se cuvine, și nu păcătuiți! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu: spre rușinea voastră o spun.» Acele modele nu sunt vrednice de urmat și pot duce la pierderea valorilor pe care le-am dobândit până atunci. Apostolul Pavel îndemna pe Timotei să caute părtășia cu creștinii adevărați. 2 Timotei 2:22 - «Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.». Influența poate veni și de la faptul că, uneori, vizitând alte biserici, întâlnim moduri diferite în care ele slujesc. Modelul perfect de biserică îl vom găsi în cartea Faptele Apostolilor în care ne este prezentată biserica îndată după nașterea ei. Găsim și astăzi pastori și biserici care-L caută pe Domnul cu adevărat, și în slujirea lor se străduiesc să-L prezinte pe Domnul Isus în centrul întregii lucrări. Acolo, vedetismul și show-urile nu au loc, ci sunt întâlnite în felul de slujire doar smerenia și simplitatea. Din nefericire, alte adunări împreună cu pastorii ce le slujesc s-au lăsat influențate de cultura popoarelor printre care trăiesc. Au schimbat multe lucruri bune pentru noutăți împrumutate și cu valori reduse, sau chiar absente. Osea zice în 7:8,9 - «Efraim se amestecă printre popoare, Efraim este o turtă care n-a fost întoarsă. Niște străini îi mănâncă puterea, și el nu-și dă seama, îl apucă bătrânețea, și el nu-și dă seama.»  Mulți dintre noi se lasă influențați de cei străini și unii chiar se întreabă: «De ce acolo se poate și la noi nu?» Ei țintesc la libertăți căutate de firea pământească și nu de omul spiritual.

Alții gem în lăuntrul lor și ar vrea să schimbe repede biserica după acele modele. Nu trebuie să uităm că de la început, apostolul Iuda ne învață să ne apărăm valorile. Iuda versetul 3 - “Preaiubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obște, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna.” Recunoaștem că multe lucruri suferă anumite schimbări odată cu trecerea timpului. Însă, principiile biblice ce întrețin o viață morală și cu adevărat spirituală nu pot fi schimbate. Apostolul Pavel îi spunea lui Timotei în capitolul 6:12 - “Luptă-te lupta cea bună a credinței; apucă viața veșnică, la care ai fost chemat și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.” Despre sine, vorbea la sfârșitul vieții sale în 2 Timotei 4:7,8 - “M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în "ziua aceea" Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” Ca să putem ajunge la capăt cu bine, trebuie să fim foarte atenți la lucrurile care ne vor influența și la rândul nostru suntem datori să fim modele reale de viață creștină pentru cei din familia noastră precum și pentru societatea în care trăim.

Psalmul 67:1 - “Dumnezeu să aibă milă de noi și să ne binecuvânteze.”

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

CUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Septembrie, 2018

Apostolul Pavel predica în Atena: “El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.” (Fapte 17:26,27).

A căuta pe Domnul pentru a-L cunoaște a fost dorința multor oameni ce au trăit pe pământ, dar și cerința din partea Domnului revelată nouă. În Osea 6:3a scrie: “Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe Domnul!”, apoi in versetul 6 ni se spune: “Căci bunătate voiesc, nu jertfe, și cunoștință de Dumnezeu, mai mult decât arderi de tot!”. Știind ce valoare are cunoașterea Domnului, însuși Domnul Isus s-a exprimat rugându-se: “Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”, (Ioan 17:3). Mulțumim bunului Dumnezeu că noi, oamenii, am fost înzestrați cu rațiune, emoții, sentimente și cu grai articulat. Dumnezeu ne-a dat harul să-L cunoaștem și să fim interesați în cunoașterea Sa. Cunoașterea poate fi una superficială sau una profundă. De noi depinde în mare parte cât de silitori suntem și cât de mult ne dorim a-L cunoaște cu adevărat. Apostolul Pavel a identificat în biserica din Corint anumite persoane care nu cunoașteau pe Domnul. El zice: “Veniți-vă în fire, cum se cuvine, și nu păcătuiți! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu: spre rușinea voastră o spun.”, (1 Corinteni15:34). În ce privește dorința apostolului Pavel de al cunoaște pe Domnul, ni se relatează în Filipeni 3:7-11 “Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credință. Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui, și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți.”

Este necesar pentru fiecare credincios să fie doritor în a-L cunoaște pe Domnul într-un mod profund și adevărat. Aceasta este posibil astfel:

a) Prin pocăință și credință. Citirea, ascultarea și cercetarea Sfintei Scripturi ne va dărui cunoașterea Lui, cât și credință. “Astfel, credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”, (Romani 10:17).

b) O atitudine smerită, și rugăciune în vederea primirii descoperii Sale. “Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire, în cunoașterea Lui”, (Efeseni 1:17).

c) Umblarea împreună cu El ne va ajuta să cunoaștem cât de puternic și măreț este El. “I-a apucat o mare frică și ziceau unii către alții: "Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul și marea?", (Marcu 4:41). Dacă ne silim în a-L cunoaște cu adevărat, noi avem mari beneficii precum:

1.viata veșnică, viața care începe aici și trece peste moarte;

2.ocrotire și protecție "Fiindcă Mă iubește - zice Domnul - de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaște Numele Meu. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi și-l voi proslăvi.”, (Psalmul 91:14,15);

3.Călăuzire prin glas divin “Portarul îi deschide, și oile aud glasul lui; el își cheamă oile pe nume, și le scoate afară din staul. După ce și-a scos toate oile, merge înaintea lor; și oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.", (Ioan 10:3-5);

4.Înmulțirea harului și a păcii “Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos!”, (2 Petru 1:2);

5.O relație de dragoste profundă “Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate și îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioșie și vei cunoaște pe Domnul!”, (Osea 2:19-10). “Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.”, (2 Corinteni 11:2). “Să ne bucurăm, să ne înveselim și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit.”, (Apocalipsa 19:7).

Merită cu adevărat să ne străduim în a-L cunoaște pe Domnul!

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

FAMILIA — MAI MULT CA ORICÂND...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - August, 2018

Slujitorul lui Dumnezeu, Neemia, a cerut oamenilor din vremea lui următoarele: «Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri și fetele voastre, pentru nevestele voastre și pentru casele voastre!» (Neemia 4:14). Au fost, sunt, și vor fi crize în viața familiilor care l-au ales pe Domnul ca stăpân al lor. Veștile înspăimântătoare pot aduce reale nenorociri în viața acestor familii. Dacă am fi singuri în fața lor, ne-am îngrozi și chiar am capitula în fața puterii celui rău și a unei lumi stricate care încearcă să ne prezinte stilul ei de viață ca fiind unul normal. Nu avem cunoștințe că ar mai fi fost întâlnită în viața noastră, a părinților și a bunicilor noștri, o asemenea stricăciune ca cea care a cuprins popoarele lumii în vremea aceasta.. Omenește vorbind există o frică ce poate cuprinde inimile tuturor. Însă, nu trebuie uitat faptul că noi nu suntem singuri în această lume. Domnul Isus a zis chiar după înviere: «Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ...Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului." Amin.» (Matei 28:18,20). Mai mult ca cei din vremea lui Neemia, noi trebuie să ne aducem aminte de Domnul cel mare și înfricoșat. El este Domnul Domnilor și Împăratul Împăraților și tot El ne-a dat făgăduința că este cu noi în toate zilele până la sfârșitul veacului. Prin urmare, noi nu vom lupta singuri, ci vom fi sprijiniți de Cel care va lupta pentru noi - citește Neemia 4:20b. Este timpul trezirii pentru orice familie din comunitatea noastră, și bine facem dacă așezăm accentul pe lupta pentru supraviețuirea spirituală a familiei mai mult decât pentru a aduna valori materiale, bănești. Vă îndemn să nu uitați postul și rugăciunea din ziua de marți, nu uitați adunarea de joi, și nici întrunirile din ziua Domnului, duminica. Veniți să ne pregătim, să ne încurajăm, și să luptăm împreună pentru familiile noastre. Nu vrem să ne prindă nepregătiți, atacurile societății lumești, păcătoase. Lupta noastră nu constă în a ieși la proteste în stradă și în fața oamenilor politici. Oricum, lor nu le pasă de noi. Cu toții am înțeles că este o mare preocupare din partea societății lumești în a ne învăța copii în mod greșit și din cale afară de păcătos. Modul de viață pe care ei îl numesc progresist, ar dori să primeze princiipilor morale, tradiționale și învățăturii creștine. Cunoaștem faptul că Dumnezeu a rânduit copiii să se nască în familii, și de micuți sunt în mâinile și responsabilitatea noastră. A lupta înseamnă să trăim frumos și creștinește în fața lor în toate zilele vieții noastre și să-i învățăm ce este bine și frumos. Domnul îl apreciază pe Avram zicând: «Căci Avraam va ajunge negreșit un neam mare și puternic, și în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit» (Geneza 18:18-19).

Rugăciunea din familie, făcută de părinți mai întâi, și apoi împreună cu copii, este o puternică bază pentru lupta noastră. Mântuitorul zice: “Vă mai spun iarăși că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor." (Matei 18:19,20). Cine se poate ruga mai puternic și profund pentru copiii lor, dacă nu părinții? Copiii împreună cu părinții trebuie să fie părtași la jertfa de rugăciune adusă de familie. Socotim un mare har faptul de a ne ruga împreună în adunare. Venind aici, am văzut pe Domnul care adesea ne-a încurajat prin mesajele profetice și prin Cuvântul predicat. Numai luptând vom birui. Cine nu se înrolează în luptă poate deveni ostatic, el și toată casa lui. Pavel cere în Romani 15:30: “Vă îndemn, dar, fraților, pentru Domnul nostru Isus Hristos și pentru dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine”.

La final, ne dorim să putem zice ca apostolul Pavel: “M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în "ziua aceea" Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:7).

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

DOMNUL ESTE DUMNEZEU PENTRU TOTDEAUNA, ȘI TREBUIE SLUJIT LA FEL, ÎN TOATE SEZOANELE...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Iulie, 2018

În cartea 1 Împărați, ni se spune că sirienii au venit la luptă împotriva copiilor lui Israel și au vrut să cucerească Samaria în timpul regelui Ahab. Domnul a trimis un proroc care a vorbit astfel împăratului: "Așa vorbește Domnul: "Vezi toată această mulțime mare? O voi da astăzi în mâinile tale, ca să cunoști că Eu sunt Domnul." (1 Împărați 20:13). Astfel, Domnul le-a dat biruință. „Împăratul lui Israel a ieșit, a lovit caii și carele și a pricinuit sirienilor o mare înfrângere.” (vers 21). Cei care nu cunosc pe Domnul, cum erau sirienii, aveau o imagine foarte greșită despre Dumnezeul lui Israel. „Slujitorii împăratului Siriei i-au zis: "Dumnezeul lor este un Dumnezeu al munților; de aceea au fost mai tari decât noi. Dar ia să ne luptăm cu ei în câmpie, și se va vedea dacă nu vom fi mai tari decât ei.” (vers 23). Domnul a auzit aceasta, și din nou a vorbit prin prooroc către Ahab: "Așa vorbește Domnul: "Pentru că sirienii au zis: "Domnul este un Dumnezeu al munților, și nu un Dumnezeu al văilor", voi da toată această mare mulțime în mâinile tale, și veți ști că Eu sunt Domnul." (vers 28.) Domnul a demonstrat că El este stăpânul absolut al cerurilor și al pământului. Astăzi, unora dintre credincioși li se pare că nu trebuie să slujim Domnului cu aceași intensitate, în tot timpul. Uneori, se zice printre frați că iarna este vara sufletului și a celor pocăiți. În parte este adevărat pentru că în acest anotimp nu prea avem activități în exterior și frecventăm mai des biserica, precum și locurile de rugăciune. Suntem conștienți de faptul că aici iarna este mai lungă decât o știam noi în România, și așteptăm cu nerăbdare venirea primăverii și a timpului frumos. Dar este o mare ispită pentru mulți dintre cei ce sunt membri adunării noastre. Pentru unii dintre ei, Dumnezeu este al iernii mai mult, și al sezonului cald mai puțin. Așa se face că unii nu vin la întâlnirile de peste săptămână ale adunării, iar alții, nici chiar duminicile. Au socotit că sunt binecuvântați când și-au putut cumpăra un trailer sau o casă de vacanță. Însă, pentru aceștia, această numită binecuvântare se transformă într-o ispită. Înțelegem toți că pot fi situații speciale când cineva merge în concediu, sau la un timp de odihnă în mijlocul naturii. Aceasta însă, nu durează pe tot parcursul sezonului călduros. Rog respectuos pe fiecare, să nu uitați că Dumnezeu este la fel de important vara, ca și iarna. Vă îndemn să nu vă lăsați amăgiți de îndemnurile firii pământești, uitând de închinare și de părtășia de la biserică. Pentru cei ce credeau că Dumnezeu este doar al munților, a venit vremea să cunoască că El este Dumnezeu și al văilor. Vă sfătuiesc să vă gândiți la lucruri care se pot întâmpla oricăruia dintre noi, și care din nefericire unora li s-au și întâmplat. Deodată, poți afla că ceva neplăcut s-a instalat în organism, și atunci se declanșează adevăratele frământări și îngrijorări.

Nimeni din cei care s-au întâlnit cu situații triste, nu așteaptă să vină iarna ca atunci să se roage mai mult Domnului pentru a fi izbăviți din situația neplăcută apărută în viața lor. Promisiunea că vom întâlni necazuri sau încercări în drumul nostru spre cer, ne face pe toți să ne unim și să strigăm la Domnul în toată vremea. Această promisiune este un indiciu că trebuie să stăm alipiți de Domnul în tot timpul și să nu părăsim adunarea în sezonul cald și frumos al verii. Putem motiva că ne rugăm acasă, sau oriunde ne-am găsi la un moment dat, că putem citi din Biblie, și că totul poate fi normal și așa. În același timp, toți știm că acest fel de slujire nu poate înlocui părtășia din adunare, și nu seamănă în totul cu ea. Se întâmplă să apară anumite schimbări în viața noastră care ne pot ține acasă pentru o perioadă de timp, dar ele nu trebuie să ne izoleze de Domnul și de părtășia cu Biserica Sa. Dreptate avea omul lui Dumnezeu Pavel când zicea: “Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie. (Evrei 10:25). Obiceiul acesta se pare că era și pe atunci o ispită pentru unii oameni. Pentru noi cei de azi poate fi la fel, sau chiar mai mult. Bine este să nu uităm îndemnul din cartea Eclesiastul capitolul 12:1 - “Dar adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele cele rele și până nu se apropie anii când vei zice: "Nu găsesc nici o plăcere în ei."

Fii înțelept și împarte-ți folositor timpul!

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

LEGĂMÂNTUL CU DUMNEZEU ÎN APA BOTEZULUI...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Iunie, 2018

Potrivit cu DEX al limbii române, legământ înseamnă promisiune solemnă, angajament de a face ceva, jurământ, învoială, înțelegere, convenție. Atunci când Domnul ni S-a descoperit pentru prima dată, și noi primindu-L în inimă am exersat iertarea, eliberarea, și bucuria, ne-am angajat față de El că vrem să-L iubim, să-L urmăm, și să-L ascultăm în toate. În mod oficial, în ziua botezului am răspuns unor întrebări puse de slujitorii Domnului, și ne-am angajat solemn că-L vom sluji toată viața. Această promisiune înseamnă legământ și suntem obligați în a-l respecta. Cei care vin din bisericile tradiționale (Ordoxă sau Catolică), știu că ei eu fost botezați pe când erau copii la vârsta de aproximativ 2 luni. Ei se vor întreba în ei înșiși dacă nu greșesc în a se boteza încă odată. Tocmai de aceea, vrem să împărtășim câteva gânduri despre botezul în apă, implicit, legământul făcut cu Dumnezeu.

Nu vom greși niciodată când facem ceva ce are corespondent biblic. Acel ceva (în cazul nostru botezul în apă) trebuie să fie scris în Biblie și să fi fost practicat de către Domnul Isus sau Sfinții Apostoli. Când Ioan boteza în râul Iordan, Domnul Isus a venit la el pentru a fi botezat. „Dar Ioan căuta să-L oprească. "Eu", zicea el, "am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?" Drept răspuns, Isus i-a zis: "Lasă-Mă acum, căci așa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit." Atunci Ioan L-a lăsat.” Matei 3:14,15. Mai mult de atât, El a trimis pe ucenici să predice, să boteze și să facă ucenici. „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” (Matei 28:19). Învățăm că botezul nu înseamnă doar scufundare în apă, ci el este „...mărturia unui cuget curat.” (1 Petru 3:21). Apostolul Pavel zice: „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,” (Romani 10:9,10). Remarcăm că atunci când cineva a fost botezat în pruncie, nu a avut capacitatea de a crede și nici de a mărturisi cu gura lui, pe Hristos ca Domn. Prin urmare, nu a avut loc încheierea unui legământ. Domnul Isus nu a botezat pe copii când au fost aduși la El, ci doar i-a luat în brațe și i-a binecuvântat, (Marcu 10:16). Oamenii trebuie să audă Evanghelia și crezând în ea, devin capabili în a face legământ cu Dumnezeu, mărturisindu-și astfel credința, și apoi botezându-se.

Un exemplu real ne este dat în cartea Faptele Apostolilor. „Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta și i-a propovăduit pe Isus. Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: "Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?" Filip a zis: "Dacă crezi din toată inima, se poate." Famenul a raspuns: "Cred ca Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu." A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, și Filip a botezat pe famen. Fapte 8:35-38 Odată botezați, noi primim o poziție privilegiată. “Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu, prin credința în Hristos Isus. Toți care ați fost botezați pentru Hristos v-ați îmbrăcat cu Hristos.” Galateni 3:26,27. Acum aparținem oficial Domnului și cel rău nu ne poate ataca așa cum ar dori el. Ba mai mult, apostolul Pavel ne spune: “Căci voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” Coloseni 3:3. Noi trebuie să rămânem în Dumnezeu pe tot parcursul vieții, așteptând venirea Domnului. Astfel mântuirea noastră va fi de nezdruncinat. Și acum, copilașilor, rămâneți în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală și, la venirea Lui, să nu rămânem de rușine și depărtați de El.”, 1 Ioan 2:28.

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

ÎNĂLȚAREA DOMNULUI ISUS...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Mai, 2018

În acord cu voia Tatălui Ceresc, Domnul Isus a coborât în părțile cele mai de jos ale pământului. (Efeseni 4:9). A părăsit gloria cerească și a intrat în trup de om pe pământ, iar mai apoi, acceptând moartea fizică, pentru scurt timp a fost așezat într-un mormânt. Datorită faptului că jertfa Sa a fost primită și noi am fost socotiți neprihăniți, Domnul Isus a fost înviat. (Romani 4:25). În Psalmul 16:10 se spune: «Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuința morților, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.» Învierea Sa a fost dovedită, și mulți l-au văzut. Cu toate acestea, s-a încercat ca prin minciuna preoților și autorităților vremii să se răspândească zvonul că a fost furat de către ucenici. Evanghelistul Luca ne spune în Fapte 1:3-5 «După patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu. Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui,"pe care", le-a zis El, "ați auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.». Mai târziu, și Petru confirma în Fapte 10:39-41 «Noi suntem martori a tot ce a făcut El în țara iudeilor și în Ierusalim. Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi și a îngăduit să Se arate, nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat și am băut împreună cu El după ce a înviat din morți.» . În prima sa epistolă, apostolul Ioan relatează: «Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții -deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos.», 1 Ioan 1: 1,3. Martorii învierii au fost mult mai mulți, si nimeni nu i-a putut opri în a mărturisi că El a înviat.

Perioada celor 40 de zile a trecut repede, iar Domnul a vrut ca și la evenimentul înălțării să fie ucenicii Săi, martori. Aceștia să poată la rândul lor mărturisi ce-au văzut și ce-au auzit. În evanghelia lui Luca la capitolul 24:50-53 ni se zice: «El i-a dus afară până spre Betania. Și-a ridicat mâinile și i-a binecuvântat. Pe cand îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și a fost înălțat la cer. După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie. Și tot timpul stăteau în Templu și lăudau și binecuvântau pe Dumnezeu.» Despărțirea de Domnul Isus nu a mai fost percepută ca o durere, ca o tristețe, ci acum aveau o mare bucurie. În Fapte 1:9-11 ni se relatează: «După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălțat la cer, și un nor L-a ascuns din ochii lor. Și, cum stăteau ei cu ochii pironiți spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în alb și au zis: «Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.» Atunci, ei n-au văzut numai pe Domnul cum se înălța, ci și norul care L-a ascuns, precum și pe cei doi bărbați îmbrăcați în alb care vorbeau despre revenirea Sa. Domnul le spusese ucenicilor Săi că este necesar ca El să plece la cer. “Totuși vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite.”, Ioan 16:7. Petru, în ziua Rusaliilor, plin de credință și de Duhul Sfânt, mărturisea celor prezenți la Ierusalim. “Dumnezeu a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori ai Lui. Și acum, odată ce S-a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl făgăduința Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți și auziți.”, Fapte 2:32,33 Revărsarea Duhului Sfânt peste cei 120 adunați în odaia de sus, era garanția faptului că Domnul Isus care se-nălțase la cer era acum la dreapta Tatălui și împlinea ce făgăduise. Biserica Domnului Isus născută oficial își începuse lucrarea pentru care a fost creată. Nimeni și nimic, de atunci și până astăzi nu poate opri activitatea ei. Desfășurarea lucrării Bisericii Domnului Isus se face cu multă dăruire, și cu nădejdea că Domnul Isus se va întoarce în același fel. Există o mulțime de texte biblice care mărturisesc despre revenirea Domnului Isus, ca Împărat absolut în toată gloria și splendoarea Sa. Mulțumim Domnului că și noi am primit mântuirea prin El, și am fost aleși în a fi parte a lucrării Sale. Dorim să ne ajute bunul Dumnezeu în a trăi cu respect și ascultare de El, până la capăt. În Evrei 10:37 ni se zice:"Încă puțină, foarte puțină vreme", și "Cel ce vine va veni și nu va zăbovi."

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI ISUS...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Aprilie, 2018

Lumea creștină sărbătorește în fiecare an învierea Domnului Isus. Găsim că acest lucru este unul bun și important pentru că aduce proaspăt în mintea noastră, amintirea acestui eveniment ce a avut loc atunci, și a schimbat pentru totdeauna percepția despre moarte. Moartea domnise de la Adam până la Domnul Isus. Romani 5:17 “Dacă deci prin greșeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii, vor domni în viață prin acel Unul singur, care este Isus Hristos!”.

Toți cei care au avut parte de învirea dintre cei morți în perioada Vechiului Testament, au murit iarăși. Prin moartea Sa, Domnul Isus a nimicit pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul, iar învierea Sa a adus speranța și bucurie tuturor ce cred în El. (Evrei 2:14). Domnul Isus a declarat El însuși: “Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților.”(Apocalipsa 1:18). Ne-au rămas scrise mărturiile celor ce s-au întâlnit cu El după ce a înviat, și care n-au mai putut fi opriți de nimeni și de nimic în a-L mărturisi peste tot. Apostolul Pavel vorbește de învierea Domnului către cei din Corint. “Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, și a înviat a treia zi, după Scripturi; și că S-a aratat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt încă în viață, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toți, ca unei stârpituri, mi S-a arătat și mie.” (1 Corinteni 15:3-8). De atunci și până astăzi, toți cei ce L-au întâlnit și au crezut în El, duc mai departe vestea bună a Învierii, cât și a revenirii Sale. Celor mai mulți dintre noi nu ni s-a arătat într-un mod miraculos precum ucenicilor Săi, ori apostolului Pavel, dar noi cei salvați suntem plini de bucurie și știm că ne-am întâlnit cu El. În cartea Efeseni 2:4-6 ni se zice: “Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți). El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus,”Personal, nu pot uita ziua când L-am întâlnit prima dată pe Domnul, și El a vorbit inimii mele. Atunci am hotărât să-L primesc, să-L urmez, și să-L vestesc peste tot unde voi putea fi. Toți cei care L-am întâlnit și-am ales să-I dăm inima putem spune că apostolul Pavel: “Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăi-esc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credință în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.” Galateni 2:20.

Trăind în prezența Celui veșnic viu, toți credincioșii adevărați nu se mai tem de moarte și nici de amenințarea cu moartea. Învierea Domnului Isus a schimbat totul în noi, și cu deplină încredere vorbim asemănător cu apostolul Pavel: “În adevăr, niciunul din noi nu trăiește pentru sine și niciunul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit și a înviat, ca să aibă stăpânire și peste cei morți, și peste cei vii.”(Romani 14:7-9). Bucură-te că și acum sărbătoarea învierii Lui e pentru a aduce aminte și altora, ce sunt prinși în vâltoarea vieții și nu știu că și ei ar putea să-L întâlnească pe Domnul Isus Cel înviat. Vino și participă cu adunarea Domnului în a depune mărturie despre credința în Cel ce a fost mort și este viu întotdeauna! Spune și tu ca acei ucenici “A înviat Domnul cu adevărat și S-a arătat…” (Luca 24:34). Noi ne-am întâlnit cu El, îl purtăm în inimă, și cu bucurie vrem să mărturisim acest mare adevăr tuturor.

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

IMPORTANȚA TRĂIRII ÎN ASCULTARE DE DUHUL SFÂNT...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Martie, 2018

Trebuie știut faptul că Dumnezeu nu lasă pe Duhul Sfânt să locuiască în inima unui om neascultător. “Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.", Fapte 5:32. Odată a vorbit Domnul prin Samuel, către regele Saul: «Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atat de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimi.»1 Samuel 15:22,23.

Ascultarea în urma căreia am primit îndurarea Domnului, trebuie păstrată în noi tot timpul. Ea este și o posibilitate de control personal pentru fiecare din noi față de Domnul, și în același timp, față de biserica Sa. Apostolul Ioan zice: «Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaștem Duhul adevărului și duhul rătăcirii. », 1Ioan 4:6. Rămânerea în ascultare, este confirmată de prezența Duhului Său în noi. «Cunoaștem că rămânem în El și că El rămâne în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său.», 1Ioan 4:13. Trăirea în ascultare de Duhul Sfânt nu se realizează printr-o poruncă drastică și greu de a putea fi îndeplinită. Duhul Sfânt nu stăpânește peste noi în chip brutal, și nu ne oprește într-un mod autoritar în a nu face ceva rău. El intră în viața noastră prin pocăință și nașterea din nou. «El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belșug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru.» - Tit 3:5,6. Umplerea vaselor noastre cu Duhul Sfânt, are loc prima dată la botezul cu Duhul Sfânt, și apoi, în mod repetat ori de câte ori este nevoie. «Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.» - Fapte 2:4. «După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunați; toți s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.» - Fapte 4:31. Apostolul Pavel chiar poruncește celor din Efes, cât și nouă astăzi, să fim plini de Duhul Sfânt în mod permanent. «Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh.» - Efeseni 5:18. Duhul luminează mintea și ne îndrumă spre ceea ce trebuie făcut. «Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor.» - Romani 9:1. El vorbește inimii omului direct prin șoapte sau îndemnuri. «Inima îmi zice din partea Ta: "Caută fața Mea!" Și fața Ta, Doamne, o caut!» - Psalmul 27:8. Cu cât suntem mai linistiți în inimile și-n cugetele noastre, practicând ascultarea de El, cu atât dezvoltăm mai mult trăirea în Duhul.

În epistola către Galateni, apostolul Pavel zice: «umblați cârmuiți (călăuziți) de Duhul.» Galateni 5:16. Este o luptă în propia noastră persoană în ce privește ascultarea de Duhul, sau de poftele firii pământești. În Galateni 5:18 ni se zice că dacă suntem călăuziți de Duhul, avem libertate în a face tot cei mai bun și frumos pentru Domnul. Noi putem arăta interes în a trăi ascultând de Duhul, sau nu. Depinde de noi ce alegere vom face. Consecințele vin ulterior. «Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace.» - Romani 8:6. Este greșit modul de a crede că umplerea sau botezul cu Duhul Sfânt este punctul culminant în ce privește relația cu El. Odată ce suntem botezați, Duhul Sfânt dorește să lucreze la maturizarea noastră în ce privește trăirea cu Dumnezeu, cât și înfăptuirea lucrării Sale în noi și cu noi. «Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.» - Romani 8:14. Înțelept este pentru noi să umblăm în călăuzirea și ascultarea Duhului Sfânt pentru că astfel păstrăm vie relația noastră de copii cu Tatăl nostru ceresc, și suntem eficienți acolo unde el vrea să ne folosească slujindu-I după voia Sa. Ascultarea rămâne o trăsătură de mare valoare, ce dă siguranță omului în timpul trăirii sale pământești. «Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toți. Mă bucur, dar, de voi și doresc să fiți înțelepți în ce privește binele, și proști în ce privește răul.»- Romani 8:16.

 Corneliu Bîrsan                                                                                                                                         

 

ALEGEREA OAMENILOR PENTRU SLUJIRE...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Februarie, 2018

Între oameni, lucrarea lui Dumnezeu se face cu oamenii. Însuși Domnul Isus s-a născut în trup uman tocmai pentru a fi parte la planul de mântuire a întregii omeniri. El și-a ales ucenicii cu care a lucrat împreună în cei peste 3 ani de activitate și apoi Le-a încredințat lucrarea Împărăției Sale. Evanghelistul Luca ne relatează că înainte de alegerea ucenicilor, Domnul S-a rugat în mod insistent, «În zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să Se roage și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă a chemat pe ucenicii Săi și a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli.» (Luca 6:12,13).

El, care cunoaștea ce este în oameni și cum gândesc ei, ne-a lăsat un exemplu extraordinar prin rugăciunea Sa. Când ucenicii au avut nevoie să găsească pe cineva care să-l înlocuiască pe Iuda Iscarioteanul în slujba ce-a avut-o, au pus înainte doi dintre cei care i-au însoțit în toată vremea când Domnul Isus a trăit printre ei: «Apoi au făcut următoarea rugăciune: «Doamne, Tu care cunoști inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din acești doi l-ai ales ca să ia loc în slujba și apostolia aceasta, din care a căzut Iuda ca să meargă la locul lui.» Au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.», (Fapte 1:24-26). La acea vreme în Ierusalim, Biserica s-a înmulțit și a fost nevoie de multe activități de ordin administrativ în a fi înfăptuite. Ucenicii s-au adunat și au găsit o soluție: «De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați, vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și înțelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului.», (Fapte 6:3-4). Mai târziu, în biserica din Antiohia dintr-un grup de slujitori existent, însuși Duhul Sfânt a ales pe doi dintre ei în vederea unei misiuni speciale: «Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: «Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.», (Fapte 13:2). În timpul călătoriilor sale misionare, apostolul Pavel și-a ales cu grijă colaboratorii, și le-a lăsat învățătura sănătoasă privind modul în care la rândul lor să așeze pe alții în slujire. Acestea au fost cuprinse în epistola 1 Timotei 1:1-13 precum și în Tit 1:5-9.

Nu orișicine care este chemat la mântuire, poate fi chemat și la slujire. Aici, cei responsabili trebuie să analizeze bine. Este cunoscut faptul că în adunările penticostale din vremea noastră, odată la patru ani se organizează întâlniri în vederea alegerii comitetului, sau bordului de conducere. Membrii bisericii sunt chemați să gândească matur și creștinește. Acolo unde oamenii s-au rugat și se roagă lui Dumnezeu pentru a fi călăuziți, ei pot primi lumină de la Duhul Sfânt, și înțelepciune de sus, în a face alegerea. Bine este să nu ne lăsăm mânați de nimic străin în privința alegerii. Oamenii pot sprijini sau nu, pe cineva, dacă este sau nu din zona de unde vin ei (aspectul regional). Alții, se orientează după un anume grad de rudenie cu cei propuși în a candida, și în funcție de aceasta iau hotărârea. Conservatorismul sau liberalismul poate fi pentru unii criteriu de departajare. Practica vieții arată că acolo unde membrii bisericii sunt buni creștini și au maturitatea spirituală necesară, solicită în rugăciune ajutorul Domnului pentru a face alegerea în conformitatea cu voia Celui Prea Înalt. Suntem îndemnați și noi să facem la fel în aceste zile și mai presus de orice alte motivații să-I spunem lui Dumnezeu: Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta și facă-Se voia Ta precum în cer și în adunarea noastră unde Tu ne-ai așezat. Făcând astfel, ne vom liniști inimile în fața Domnului și îi vom mulțumi pentru frații ce El îi va rândui să slujească, ca membrii ai bordului de conducere a bisericii.

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                         

 

CrEDINCIOȘIA...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Ianuarie, 2018

Credincioșia este definită ca devotament, credință, fidelitate, cinste, și este o trăsătură dumnezeiască pe care o întâlnim la Dumnezeu Tatăl, și la Domnul Isus Hristos. De asemenea, credincioșia este și una din roadele Duhului Sfânt (Galateni 5:22). Dumnezeu s-a prezentat lui Moise astfel: «Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie...» - Exod 34:6. Apostolul Pavel spune: «Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre...» -1 Corinteni 10:13. Despre Domnul Isus, scrie: «Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. » - Evrei 3:6. Mai mult, Dumnezeu este prezentat că rămâne credincios, totdeauna: « ...El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur. » - 2 Timotei 2:13. Bunătatea și credincioșia Sa sunt deosebit de mari: «Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri, și credincioșia Ta, până la nori.» - Psalmul 36:5. Dumnezeu ne cere să umblăm în credincioșie. Lui Iosua i s-a zis: «Întărește-te numai și îmbărbătează-te, lucrând cu credincioșie după toată Legea pe care ți-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbutești în tot ce vei face.» - Iosua 1:7. La rândul său, Iosua spunea poporului: «Acum, temeți-vă de Domnul și slujiți-I cu scumpătate și credincioșie.» - Iosua 24:14. Judecătorul Samuel vorbea și el poporului Israel: «Temeți-vă numai de Domnul și slujiți-I cu credincioșie din toată inima voastră; căci vedeți ce putere desfășura El printre voi.» - 1 Samuel 12:24. De asemenea, regele David ne încurajează: «Încrede-te în Domnul și fă binele; locuiește în țară și umblă în credincioșie.» - Psalmul 37:3.

Credincioșia trebuie să se manifeste în relațiile noastre cu Dumnezeu și în ceea ce privește darurile cu care noi trebuie să-L onorăm. «Ezechia a dat poruncă să pregatească niște cămări în Casa Domnului; și le-au pregătit. Au adus în ele cu credincioșie darurile de mâncare, zeciuiala și lucrurile sfinte.» - 2 Cronici 31:11,12. Este de așteptat ca ea să se manifeste și în relațiile dintre noi, oamenii: la nivelul familiei (soț-soție, părinți-copii, precum și între rude). În Maleahi 2:14, Dumnezeu explică de ce nu primește darurile din mâna oamenilor: «Și dacă întrebați: "Pentru ce?"… Pentru că Domnul a fost martor între tine și nevasta din tinerețea ta, căreia acum nu-i ești credincios, măcar că este tovarășa și nevasta cu care ai încheiat legământ!». Credincioșia trebuie să se manifeste și în relațiile dintre lucrători și patroni (stăpâni). «Sfătuiește pe robi să fie supuși stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba, să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvârșită credincioșie, ca să facă în totul cinste învățăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.» - Tit 2:9,10. La rândul lor, stăpânii sunt aspru criticați de Cuvântul Domnului când nu se poartă cu credincioșie în relațiile cu supușii. Iacov 5:4 «Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile, și pe care le-ați oprit-o prin înșelăciune, strigă! Și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor.» Apostolul Ioan apreciază pe Gaiu spunând: «Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioșie în tot ce faci pentru frați și pentru străini totodată.» - 3 Ioan versetul 5.

Pentru cel care umblă în credincioșie, Dumnezeu garantează în primul rând viața. “Omul care este drept, care face judecată și dreptate, ...care urmează legile Mele și păzește poruncile Mele, lucrând cu credincioșie - omul acela este drept și va trăi negreșit, zice Domnul Dumnezeu.” - Ezechiel 18:5,9. Vindecarea și izbăvirea sunt de asemeni asigurate precum au fost la regele Ezechia. “Doamne, adu-Ți aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioșie și inimă curată și am făcut ce este bine înaintea Ta!”Așa vorbește Domnul Dumnezeul tatălui tău David: “Am auzit rugăciunea ta și am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieții tale. Te voi izbăvi, pe tine și cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei; voi ocroti cetatea aceasta.”- Isaia 38:3,5. Umblarea părinților în credincioșie față de Dumnezeu dă posibilitatea ca și copiii lor să fie pe placul Domnului - “Dacă fiii tăi vor lua seama la calea lor, umblând cu credincioșie înaintea Mea, din toată inima lor și din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș pe scaunul de domnie al lui Israel.” - 1 Regi 2:4. O relație strânsă cu Domnul și cunoașterea deplină a Lui, este garantată de Domnul, celui ce umblă în credincioșie. “Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate și îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioșie și vei cunoaște pe Domnul!”- Osea 2:19,20.

 Corneliu Bîrsan                                                                                                                                         

 

SFÂRȘITUL A ÎNCĂ UNUI AN...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Decembrie, 2017

Lucrurile încep pentru ca apoi să se îndrepte spre sfârșit. Ne mirăm, și suntem cu adevărat surprinși de trecerea rapidă a timpului. Am început anul 2017 cu entuziasm, și rostind cu toții angajamentul nostru comun din Cuvântul Domnului așa cum apare în Mica 4:5 “Pe când toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, noi vom umbla în Numele Domnului Dumnezeului nostru, totdeauna și în veci de veci!”

Am așteptat trecerea lunilor reci de iarnă, și apoi, angajați în mersul evenimentelor am ajuns la începutul verii fără să dorim a o străbate așa de repede. Am trecut la fel de repede și prin toamna acestui an, și iată-ne acum în ultima lună a lui 2017. Uitându-ne în urmă și făcându-ne o cercetare personală, ne întrebăm dacă am respectat tot ce am dorit și ne-am angajat să facem în cursul anului 2017. Constatăm că multe din lucrurile cu adevărat importante, nu le-am făcut exact așa cum am fi dorit, iar altora, nu le-am acordat suficient din timpul ce l-am consumat deja. Dăm dreptate lui Moise care în Psalmul 90:10 zice: “Anii vieții noastre ... trec iute, și noi zburăm.” Încheiem și acest an așa cum am încheiat și pe ceilalți. Ne întrebăm dacă la nivel spiritual am avut sau nu, progres. Apostolul Pavel aștepta la credincioșii din vremea lui, ca potrivit cu timpul de când au început să urmeze pe Domnul, să fi fost oameni maturi spirituali și buni pentru lucrarea Domnului. Din nefericire, cu unii, lucrurile nu au stat așa. Evrei 5:12-14 “În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiți învățători, aveți iarăși trebuință de cineva să vă învețe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare. Și oricine nu se hrănește decât cu lapte nu este obișnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele și răul.” Bine ar fi să ne verificăm cu toții in privința maturității noastre spirituale. Oare am crescut în credință? Am înaintat în proiectele ce le-am așezat înaintea noastră, și a Domnului? Știm că e posibil a înainta, dar și a da înapoi, în ce privește relația cu Dumnezeu. Din nefericire, unii au avut pierderi la nivelul familiei, fie în relațiile dintre soți, sau fie în relațiile dintre părinți și copii. Nu la toți sfârșitul anului aduce liniște și mulțumire lăuntrică. În viața unora, neliniștea stăpânește încă. Nu uita, că nu doar anii trec, ci și noi trecem odată cu ei! Ce vei spune Domnului despre tine la finalul acestui an? Poți cere iertare, poți mulțumii, poți fi gata a porni cu avânt în noul an? Depinde de tine și relația pe care o ai cu Domnul. Bine ar fi să ne rugăm asemeni lui Moise, “Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!”, Psalmul 90:12.

“Dumnezeu să aibă milă de noi și să ne binecuvânteze!”, Psalmul 67:1b.

 Corneliu Bîrsan                                                                                                                                         

 

PREGĂTEȘTE-TE OMULE!...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Noiembrie, 2017

Pregătirea este necesară în multe aspecte ale vieții firești, cât și a celei spirituale. După cum știm, multe lucruri se petrec după programul obișnuit al unei zile, și nu necesită o pregătire aparte. Altele, au nevoie de a fi pregătite mai dinainte, precum: călătoriile, întâlnirea cu medicul, primirea musafirilor, examenele, etc.

Pavel îi spunea lui Filimon în versetul 22: “Totodată, pregătește-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit, datorită rugăciunilor voastre.” Lucrurile spirituale trebuie de asemenea pregătite. Amintim aici botezul: “Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea și din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el; și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan.” (Matei 3:5, 6). Sfânta Scriptură enumeră și alte tipuri de pregătire spirituală ca de exemplu slujirea creștinului înaintea Cinei Domnului (Paștelui), sau a altor evenimente spirituale: “și, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățate de un cuget rău și cu trupul spălat cu o apă curată.” (Evrei 10:21,22). Chiar însuși Dumnezeu pregătește lucruri pentru noi. În Matei 25:34, Domnul Isus zice: “Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărația care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. “Apoi, a precizat ucenicilor Săi: “În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi“ (Ioan 14: 2,3). Duhul Sfânt a vorbit prin gura lui Pavel, astfel: “Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.“ (Efeseni 2:10). Am înțeles, că cea mai importantă pregătire trebuie să fie în vederea întâlnirii cu Dumnezeu, atunci când plecăm din lumea aceasta prin moarte. Aceasta are o deosebită importanță, deoarece moartea poate veni când nimeni nu se așteaptă, și odată închisă cartea vieții, nimeni și nimic nu poate face vreo modificare. 2 Corinteni 5:10 - “Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.“

Din momentul conceperii vieții omului în pântecele mamei sale, și odată cu apariția lui în lumea reală, el se poate întâlni cu moartea. Evrei 9:27 - “Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata...“ Despre moarte s-a vorbit prima dată în cartea Genesa capitolul 2:15-17 când Dumnezeu l-a avertizat pe Adam să nu mănânce din rodul pomului oprit. De atunci și până astăzi, moartea domnește peste noi. Există însă, moartea celor neprihăniți, precum și moartea celor răi.

Toți trecem, dar este importantă starea spirituală a omului înainte de a muri. Balaam își zicea în Numeri 23:10: “O, de aș muri de moartea celor neprihăniți, și sfârșitul meu să fie ca al lor!“ Moartea celor iubiți de Domnul este scumpă înaintea Lui, Psalmul (116:15). Ea poate să aibă loc într-un mod foarte liniștit precum a lui Iacov: “Când a isprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, și-a tras picioarele în pat, și-a dat duhul și a fost adăugat la poporul său.” (Geneza 49:33). Alteori, credincioșii au sfârșit viața ca martiri: “L-au târât afară din cetate și l-au ucis cu pietre. Martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Și aruncau cu pietre în Ștefan, care se ruga și zicea: ”Doamne Isuse, primește duhul meu!” Apoi a îngenuncheat și a strigat cu glas tare: ”Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta!” Și, după aceste vorbe, a adormit.”Fapte 7:58-60. “Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiați din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturisirii pe care o ținuseră. Ei strigau cu glas tare și ziceau: ”Până când, Stăpâne, Tu, care ești Sfânt și adevărat, zăbovești să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă și li s-a spus să se mai odihnească puțină vreme, până se va împlini numărul tovarășilor lor de slujbă și al fraților lor, care aveau să fie omorâți ca și ei.”Apocalipsa 9:9-11. Moartea poate fi anunțată de Dumnezeu, cum a fost a împăratului Ezechia (Isaia 38:1) sau să aibă loc prin surprindere: “căci știu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos.”- 2 Petru 1:14. Pavel, ca un om neprihănit, zicea: “În adevăr, niciunul din noi nu trăiește pentru sine și niciunul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit și a înviat, ca să aibă stăpânire și peste cei morți, și peste cei vii.”- Romani 14:7-9. Ne rugăm bunului Dumnezeu pentru noi și toți cei dragi ai noștri, să ne ajute a trăi după voia Lui, și a sfârși cu moartea celor neprihăniți. ”Ei vor fi înviați și vor împărății cu Domnul.” - Apocalipsa 20:4

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

ADUCERE AMINTE...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Octombrie, 2017

Noi oamenii suntem coroana creației lui Dumnezeu. El a făcut din noi ființe raționale și ne-a binecuvântat cu memorie. Astfel, noi putem să ne amintim după o perioadă mai scurtă sau mai lungă, diferite informații pe care le-am dobândit trăind. Anumite lucruri care nu ne plac, nu am vrea să ni le mai amintim; însă de cele frumoase ne amintim cu plăcere, povestindu-le de nenumărate ori. Biblia ne arată că însuși Dumnezeu și-a adus aminte de anumite situații sau de anumiți oameni. „Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie;...” (Geneza 8:1), „Curcubeul va fi în nor; și Eu Mă voi uita la el ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veșnic dintre Dumnezeu și toate viețuitoarele de orice trup de pe pământ.”(Geneza 9:16). Avram a fost de asemeni în atenția lui Dumnezeu: „Când a nimicit Dumnezeu cetățile câmpiei, Și-a adus aminte de Avraam; și a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului prin care a surpat din temelie cetățile unde își așezase Lot locuința.”(Geneza 19:29). Poporul evreu nu a fost uitat: „Dumnezeu a auzit gemetele lor și Și-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac și Iacov.” (Exod 2:24). Domul zise-se lui Moise: „Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i țin egiptenii în robie, și Mi-am adus aminte de legământul Meu.”(Exod 6:5). Domnul cere ca noi să nu uităm desfășurarea anumitor lucrări, și chiar să ni le aducem aminteSă-ți fie ca un semn pe mână și ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt."(Exod 13:16), „Binecuvântă, suflete, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:2).

Recent, am avut o frumoasă sărbătoare unde poporul Domnului și-a adus aminte de ziua în care acest locaș a fost închinat și dedicat Domnului. Mulți dintre cei care am participat la această aniversare ne-am stabilit aici ulterior, iar alții care au făcut legământ cu Domnul la această sărbătoare, s-au născut după inaugurarea care a avut loc în septembrie 1997. Însă, pentru frații și surorile care au luat parte la deschiderea inițială a locașului, aniversarea recentă le-a pricinuit o frumoasă și emoționantă amintire. Nu poate fi uitată ziua când intrarea în această adunare a însemnat o mare biruință. Bucuria lor am simțit-o și noi, cei de mai târziu, cărora Dumnezeu ne-a dat harul să-L slujim cu ei împreună. Așa precum sinagoga era pentru evreii răspândiți între popoare un loc deosebit de important, așa este și pentru noi românii din Diaspora, Casa de rugăciune unde slujim Domnului. Călătorind des printre românii din Europa sau Nord America, am înțeles că poți avea un loc bun de muncă sau alte binecuvântări materiale, dar dacă nu ai biserică unde locuiești, sau măcar în apropiere, nu te simți împlinit. Casa Domnului este locul binecuvântat unde avem părtășie cu El, și totodată și unii cu alții. 1 Ioan 1:7 spune: “Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.” .

Lăudăm și binecuvântăm pe Domnul pentru că ne-a dat un loc al slujirii și întâlnirii - pe care ar trebui să-L frecventăm cât de des posibil. De multe lucruri ne putem aminti, dar cel mai important este sfatul înțeleptului Solomon: “Dar adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele cele rele și până nu se apropie anii când vei zice: "Nu găsesc nici o plăcere în ei"; “până nu se întoarce țărâna în pământ, cum a fost, și până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.”(Eclesiastul 12:1,7).

Frumos este să păstrăm întotdeaunea o aducere aminte despre Domnul și frumoasa Lui lucrare prin care noi suntem mântuițiNu uita nimic din toate acestea!

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

TOAMNA...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Septembrie, 2017

Încet și pe neobservate, zilele frumoase și călduroase ale verii au trecut. Acum începe toamna, un anotimp al tranziției de la foarte cald spre temperat, care încet trece spre rece. Dar anotimpul acesta, aduce cu el și o parte foarte plăcută din anul în curs. Se culeg roadele câmpului, livezilor, și-a grădinilor de legume. Cu toate că încă ne bucurăm de zilele care mai aduc cu ele frumosul, începem să ne pregătim și pentru timpul cel rece - chiar uneori foarte aspru, al iernii. Pregătirea constă în culegerea și păstrarea roadelor binevenite, pentru că avem nevoie de ele pe mai departe. Totuși, prin coloritul bogat și variat al frunzelor de toamnă, nu întotdeauna găsim roade. Știm că există pomi roditori, dar de asemenea știm că există și copaci care nu aduc roade, iar alții au roade, dar nu sunt bune pentru a fi folosite de noi, ba chiar unele pot fi otrăvitoare. Tot la fel și în plan spiritual, observăm că lucrurile se aseamănă. Unii oameni au roade de care se bucură Dumnezeu și cei din jurul lor; alții (fără roade) caută să impresioneze doar cu exteriorul, iar alții au roade care nu sunt bune, și pot fi chiar periculoase. Iată cum ilustra apostolul Pavel, celor din Roma, perioada în care trăiseră: „Căci, atunci când erați robi ai păcatului, erați slobozi față de neprihănire. Și ce roade aduceați atunci? Roade de care acum vă este rușine: pentru că sfârșitul acestor lucruri este moartea.”, Romani 6:20-21.

Nu știu din care categorie faci parte, însă dacă Domnul Isus S-a născut în viața ta, și dacă ai dezvoltat o relație cu El, cu siguranță poți fi roditor. „Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit viață veșnică.”, Romani 6:22. Sfințirea lasă pe Duhul Sfânt să umple inima noastră cu prezența Sa, și implicit, cu roadele Sale. „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.”, Galateni 5:22-23. Dacă ești înfățișat printr-un pom fără rod, nu se bucură Domnul, și nici cei apropiați ție. Chiar dacă ai fost plantat în via Domnului (adică ai fost mântuit), și Grădinarul S-a ocupat de tine, vine ziua când poți fi tăiat. Luca 13:7-9: „Atunci a zis vierului: "Iată că sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta, și nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă și pământul degeaba?" "Doamne", i-a răspuns vierul, "mai lasă-l și anul acesta; am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.”

Aș dori ca toamna aceasta să te inspire în a te verifica personal dacă ești în credință, și dacă ești printre cei roditori. „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă încercați-vă. Nu recunoașteți voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteți lepădați.”, 2 Corinteni 13:5. Sfârșitul rodirii înseamnă viață veșnică. (Romani 6:22)

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

NU PĂRĂSIȚI ADUNAREA!...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - August, 2017

Nimeni și nimic nu poate înlocui părtășia din casa Domnului unde venim de câteva ori pe săptămână. Aici, ne onorează Domnul Isus cu prezența Sa și tot aici practicăm stăruința în dragostea frățească. «Vă mai spun iarăși că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor. », Matei 18:19-20. Adesea ne întrebăm cum reușeau cei din Ierusalim, din biserica primară, să fie la părtășie așa de frecvent. «Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod. Și Domnul adaugă în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.», Fapte 2:46-47. În urma unei dăruiri ca aceasta, observăm că și rezultatele erau pe măsură. Transmiterea online a programelor din adunare nu a fost gândită pentru a înlocui prezența noastră la casa Domnului. Cum ar arăta un program pe care toți l-am aștepta acasă în fața computerului? Cine ar face slujirea pe care așteptăm să o consumăm acasă? Apostolul Pavel îndemna pe acei frați de atunci (și este valabil până astăzi) “să nu părăsim adunarea,, (Evrei 10:25), ci să ne îndemnăm unii pe alții la dragoste și la fapte bune, (Evrei 10:24). Fiind împreună, putem împlini cerința Cuvântului Sfânt din Evrei 12:15-16: «Luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, și mulți să fie întinați de ea. Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut.»

Fiind împreună ne cunoaștem mai bine unii pe alții, și putem să ne ajutăm când ajungem în situații dificile. Uneori este nevoie de ajutor material, alteori, de un sfat potrivit cu Cuvântul Domnului, de o încurajare, sau de o mijlocire în rugăciune. De asemenea, mult ni se bucură inima când în adunare, Domnul binevoiește să ne trimită sfaturile Sale și prin darurile Duhului Sfânt. În plus, ne bucurăm și că avem la îndemână în arhiva bisericii, înregistrarea programelor video prin care putem reasculta o cântare sau o predică anume; dar în același timp, suntem cu toții conștienți de faptul că aceste activități online la care putem lua parte “live“, nu pot înlocui strângerea noastră laolaltă din Casa Domnului.

Venirea la adunare și slujirea Domnului direct, personal, sau în grup, nu poate fi înlocuită. De aceea scriem, vorbim, și îndemnăm frățietatea să participe consecvent la adunare. Din dragostea și din respectul pentru Dumnezeu în primul rând, apoi din dragostea și respectul pentru adunarea Domnului din care faci și tu parte, silește-te să vii la timp în biserică. Pentru călătoria cu trenul, autobuzul sau avionul, te străduiești să fi prezent la locul de îmbarcare, cu ceva timp înainte. Întârzierea te-ar costa foarte scump, și toți știm aceasta. De ce atunci când e vorba de întâlnirea cu prezența Domnului, să te lași adesea ispitit de relaxare și să ai impresia că este bine oricum? Frumos și necesar este să împlinim cuvântul Domnului Isus din Matei 6:33: “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Prioritatea vieții noastre trebuie să fie căutarea lui Dumnezeu și-a Împărăției Lui. Astfel, El S-a angajat să preia rezolvarea tuturor nevoilor de bază ale vieții noastre. Hotărăștete și luptăte cu tine însuți să-L slujești pe Dumnezeu cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău. Vei vedea ce plăcut și bine este să așezi pe Domnul și părtășia cu adunarea, pe primul loc. “Dumnezeu să aibă milă de noi și să ne binecuvânteze, să facă să lumineze peste noi fața Lui.”Psalmul 67:1.

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

ASALTUL CELUI RĂU ASUPRA FAMILIEI DIN ZILELE NOASTRE...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Iulie, 2017

Mulți dintre noi care suntem în adunarea aceasta, ne-am născut și-am trăit o perioadă în timpul comunismului. Am întâlnit atunci destule greutăți doar pentru că eram creștini, ne închinam Domnului și mărturiseam credința noastră în existența Dumnezeului Celui Viu și Adevărat. Au fost o mulțime de piedici puse creștinilor în ce privește ocuparea unor poziții în societate, pentru care erau pregătiți. Biserica, instituția creată de Dumnezeu era îngrădită și uneori prigonită pe față. Familia însă, se bucura de anumite drepturi în ce privește viața de zi cu zi. Mamele care aveau mai mulți copii erau apreciate și uneori recompensate. Nașterea copiilor era premiată cu o anumită sumă de bani, iar copiii beneficiau de alocația de stat. În perioada crizelor alimentare a anilor 80 (1982-1989), familiile cu copii primeau cartele cu dreptul de a cumpăra alimente pentru toți membrii familiei. Am văzut și atunci purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru familiile creștine. Acum observăm o schimbare a felului de luptă în ce privește familia. În anii comunismului, mulți au căpătat libertatea, emigrând în Nord America sau alte state Vest Europene. Libertatea de atunci, s-a transformat astăzi într-un asalt asupra familiei. Pe de o parte, încercarea de redefinire a familiei (căsătoria unisex), iar pe de altă parte, atacul asupra copiilor. Acesta are loc prin intermediul tehnologiei (accesul la informații nocive), iar în al doilea rând, prin încercarea îndepărtării copiilor din familiile lor, și a încredințării înspre creștere altor familii sau instituții. Toate acestea în numele apărării drepturilor copiilor. Profetul Ieremia a vorbit în capitolul 9:21 „Căci moartea s-a suit pe ferestrele noastre, a pătruns în casele noastre împărătești, a nimicit pe copii pe uliță, și pe tineri, în piețe.” Accesul copiilor prea devreme, la informații de tot felul prin intermediul gadgeturilor, a afectat gândirea lor curată, și a influențat negativ comportamentul lor. Unele din materiile predate în școli, au menirea de a deforma caracterul omului cu frică de Dumnezeu, și al modela după cerința societății bazată pe plăceri păcătoase.

Familia creștină și biserica, au ajuns să fie privite ca niște piedici în calea atingerii acestor obiective. Mulți sunt speriați cu adevărat, și se întreabă ce este de făcut. Să nu uităm faptul că Domnul Dumnezeu trăiește, și este mai mare decât societatea zilelor noastre. Isaia 26:4 „Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.” Sugestiv este cuvântul de încurajare pe care dregătorul Neemia l-a spus celor din vremea lui: „Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri și fetele voastre, pentru nevestele voastre și pentru casele voastre!" (Neemia 4:14)

Iată câteva moduri practice de luptă în apărarea familiei:

1. Încrederea în ajutorul Domnului - Isaia 26;3,4

2. Învățarea copiilor noștrii în Legea Domnului - Proverbe 22:6; Psalmul 78:3-7

3. Influențarea copiilor noștrii prin exemplul trăirii personale și prin mărturisirea lucrărilor Domnului făcute în viețile noastre. 2 Regi: 4:4-6 “Când te vei întoarce, închide ușa după tine și după copiii tăi; toarnă din untdelemn în toate aceste vase și pune deoparte pe cele pline." Atunci ea a plecat de la el. A închis ușa după ea și după copiii ei; ei îi apropiau vasele, și ea turna din untdelemn în ele. Când s-au umplut vasele, ea a zis fiului său: "Mai dă-mi un vas." Dar el i-a răspuns: "Nu mai este nici un vas." Și n-a mai curs untdelemn.”

4. Postul, rugăciunea pentru copii și împreună cu ei. Iov 1:5 “Și, după ce treceau zilele de ospăț, Iov chema și sfințea pe fiii săi: se scula dis-de-dimineață și aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot. Căci zicea Iov: "Poate că fiii mei au păcătuit și au supărat pe Dumnezeu în inima lor." Așa avea Iov obicei să facă.”

Moise a fost învățat de către mama lui, în Egipt, separat de familia și poporul lui. Iosif, fetița din casa lui Naaman, precum și Daniel cu tinerii din Babilon, au fost pregătiți în familii asemeni lui Moise, și au rămas un exemplu demn de urmat.

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

RUGĂCIUNEA PRIN DUHUL

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Iunie, 2017

Odată cu Rusaliile, credincioșii au experimentat botezul cu Duhul Sfânt și implicit, rugăciunea prin Duhul. Rugăciunea poate fi făcută cu mintea sau/și prin Duhul. «Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea.» (1 Corinteni 14:15).

Când ne rugăm cu mintea, gândurile și intențiile ce le avem în minte le așezăm în cuvinte și le îndreptăm către scaunul Harului. Rugăciunea prin Duhul se poate face fie în limba maternă, fie prin vorbirea în alte limbi străine. Când ne rugăm în limba maternă, Duhul preia controlul asupra minții noastre și ne inspiră rugăciunea pe care o rostim înaintea Domnului. «Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Și Cel ce cercetează inimile știe care este năzuința Duhului; pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.», (Romani 8:26-27). Mulți din oamenii rugăciunii mărturisesc că uneori Duhul i-a condus în a se ruga sau a mijloci pentru cineva așezându-le direct cuvintele rugăciunii în minte și în gură. Când rugăciunea are loc prin vorbirea în limbi străine, Duhul preia controlul asupra gurii, și de cele mai multe ori, ne rugăm lui Dumnezeu fără să înțelegem cuvintele ce le rostim. «Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod.», (1 Corinteni 14:14). Totuși, suntem îndemnați a ne ruga prin Duhul. Pavel zice în Efeseni 6:18, «Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința, și rugăciune pentru toți sfinții.», (Efeseni 6:18). Apostolul Iuda, în versetul 20 ne zice: «Dar voi, preaiubiților, zidiți-vă sufletește pe credința voastră preasfântă, rugați-vă prin Duhul Sfânt.». Rugându-ne prin Duhul, împlinim câteva cerințe ce rezultă din textul Biblic: a) zidirea spirituală, creșterea în maturitatea duhovnicească, (Iuda 20, 1Corinteni 14:4). «Cine vorbește în altă limbă se zidește pe sine însuși; dar cine prorocește zidește sufletește Biserica.»;

b) intimitatea omului cu Dumnezeu; Matei 6:6 «Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.», 1 Corinteni 14:2. «În adevăr, cine vorbește în altă limbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înțelege și, cu duhul, el spune taine.»;

c) mijlocire pentru persoane apropiate nouă sau necunoscute (Efeseni 6:18);

d) echiparea cu putere de sus în vederea slujirii: Efeseni 6:19,20 «și pentru mine, ca ori de câte ori îmi deschid gura să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanțuri sunt; pentru că, zic, să vorbesc cu îndrazneală, cum trebuie să vorbesc.»;

e) ajutorul Duhului în lupta cu împotrivirea celui rău: Fapte 13:9-12 «Atunci Saul, care se mai numește și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țintă la el și a zis: "Om plin de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei vedea soarele până la o vreme." Îndată a căzut peste el ceață și întuneric și căută bâjbâind niște oameni care să-l ducă de mână. Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut și a rămas uimit de învățătura Domnului.”

f) un semn pentru cei necredincioși: 1 Corinteni 14:22 “Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși.”Fapte 2:7,8 “Toți se mirau, se minunau și ziceau unii către alții: "Toți aceștia care vorbesc nu sunt galileeni? Cum, dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?”

g) mulțumirea către Dumnezeu: 1 Corinteni 14:16,17, “Altminteri, dacă aduci mulțumiri cu duhul, cum va răspunde "Amin", la mulțumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, când el nu știe ce spui? Negreșit, tu mulțumești lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit sufletește.” Duhul știe că Dumnezeu, Tatăl cât și Fiul așteaptă mulțumirea din partea noastră, Psalmul 50:23 “Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela Mă proslăvește, și celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.” Darurile de inspirație precum: vorbirea în limbi, tălmăcirea limbilor și proorocia sunt disprețuite de mulți oameni, însă ele au un rol determinant în zidirea spirituală. Apostolul Pavel nu îndeamnă doar pe alții la rugăciunea prin Duhul, ci el însuși este un practicant real, 1 Corinteni 14:18 “Mulțumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toți.” El prețuiește vorbirea în limbi și o consideră necesară în practicarea rugăciunii prin Duhul. 1 Corinteni 14:39,40 “Astfel deci fraților, râvniți după prorocire, fără să împiedicați vorbirea în alte limbi. Dar toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială.”

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

ARĂTAREA ȘI ÎNTÂLNIREA DOMNULUI ISUS CU UCENICII, DUPĂ ÎNVIEREA SA

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Mai, 2017

Domnul Isus a vrut să lase celor ce L-au iubit și urmat, dovezi sigure ale învierii Sale în trupul cel nou. Astfel, ei au știut că El trăiește și este interesat de viața și lucrarea lor. Când femeile ce-au fost la mormânt au primit vestea învierii, prin îngerul ce li s-a arătat, au alergat să spună și ucenicilor. Atunci le-a întâmpinat Isus și le-a zis: "Bucurați-vă!" Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele și I s-au închinat. Atunci Isus le-a zis: "Nu vă temeți; duceți-vă de spuneți fraților Mei să meargă în Galileea: acolo Mă vor vedea."

Apostolul Pavel ne relatează în 1 Corinteni 15:3-8, "V-am învățat înainte de toate, așa cum am primit și eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, și a înviat a treia zi, după Scripturi; și că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt încă în viață, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toți, ca unei stârpituri, mi S-a arătat și mie."  Nu doar o persoană a putut mărturisi că l-a văzut viu, ci toți ucenicii, inclusiv Toma, apoi sute de frați și de surori. Domnul Isus a știut că oamenii au nevoie de dovezi clare pentru a crede și a-L mărturisi. Tocmai de aceea, nu s-a limitat doar la întâlnirea vizuală. Luca ne zice în capitolul 24:33-43, "S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim și au găsit pe cei unsprezece și pe cei ce erau cu ei, adunați la un loc și zicând: "A înviat Domnul cu adevărat și S-a arătat lui Simon." Și au istorisit ce li se întâmplase pe drum, și cum L-au cunoscut la frângerea pâinii. Pe când vorbeau ei astfel, însuși Isus a stat în mijlocul lor și le-a zis: "Pace vouă!" Plini de frică și de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: "Pentru ce sunteți tulburați? Si de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitați-vă la mâinile și picioarele Mele, Eu sunt; pipăiți-Mă și vedeți: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeți că am Eu." (Și, după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile și picioarele Sale.) Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, El le-a zis: "Aveți aici ceva de mâncare?" I-au dat o bucată de pește fript și un fagure de miere. El le-a luat și a mâncat înaintea lor." Ucenicii, inclusiv Toma mai târziu, au putut să-I atingă trupul și să se convingă că El este. Astfel au rămas întăriți pentru lucrarea ce urma să se desfășoare. Petru ne zice în Fapte 10:40,41, "Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi și a îngăduit să Se arate nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat și am băut împreună cu El după ce a înviat din morți." În timpul celor 40 de zile, datorită dovezilor arătate, grupul celor mântuiți a fost motivat să creadă și apoi să mărturisească cu tărie despre învierea Domnului.

Pentru a fi împuterniciți în lucrarea lor, Domnul Isus le-a poruncit: să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, "pe care", le-a zis El,"ați auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.", Fapte 1:4, 5. Lucrarea de evanghelizare începută la Ierusalim și apoi în toată lumea, avea să fie dinamizată și de neoprit. Apostolii au fost gata să dea răspuns privitor la ce se întâmplă în Ierusalim (Fapte 2:14-17), “Atunci Petru s-a sculat în picioare, cu cei unsprezece, a ridicat glasul și le-a zis: "Bărbați iudei și voi toți cei care locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta și ascultați cuvintele mele! Oamenii aceștia nu sunt beți, cum vă închipuiți voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: "În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură;” În urma evanghelizării de la Poarta Frumoasă, unde Domnul a întărit mărturisirea lor prin vindecarea ologului, mai marii religioși le-au cerut să nu mai vorbească în numele Acesta. Atunci Petru și Ioan le-au răspuns:"Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit." Fapte 4:19,20 În casa lui Corneliu din Cezareea, Petru mărturisește celor prezenți “Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului și să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii și al celor morți. Toți prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor."(Fapte 10:42,43). Duhul Sfânt a fost revărsat și acolo, iar lucrarea Domnului cea nouă, căpăta amploare. Marcu zice în capitolul 16:20, “Iar ei au plecat și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei și întărea Cuvântul prin semnele care-l însoțeau.”Astfel, lucrarea mântuirii a fost continuată pentru că Domnul Isus S-a arătat și altora ce nu au fost atunci în Ierusalim. Pavel l-a întâlnit pe drumul Damascului, iar mulți alții au avut parte de întâlnirea cu El, în diferite moduri.

Suntem bucuroși că avem un așa Mântuitor și Dumnezeu. Să-L mărturisim cu viața și cuvintele noastre.

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS, ȘI MĂRTURISIREA ACESTEI MINUNI DIVINE

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Aprilie, 2017

Ca popor român, am avut în conștiința națională, sărbătorile creștine. Aceasta pentru că Dumnezeu nu a îngăduit ca în cursul istoriei să fim convertiți la islam cu forța sabiei, ci de la formarea noastră ca popor a îngăduit să auzim Evanghelia Domnului Isus. Istoria creștină ne spune că Andrei, ucenicul Domnului, a predicat Sfânta Evanghelie în Dobrogea (sud-estul României). Din copilărie am simțit o adevărată bucurie la Sărbătoarea Nașterii Domnului, dar și mai mult la cea a Învierii Sale. Pentru mulți oameni a rămas ca o datină ce trebuie păstrată. Dar eu, și mulți alții, am avut bucuria să-L întâlnim pe Domnul Isus cel Înviat. Cândva, a vorbit direct inimii și minții noastre, iar noi L-am primit ca Domn și Mântuitor. Pentru mine sunt 43 de ani de atunci, și până astăzi mă bucur și-I mulțumesc că m-a mântuit. În fiecare zi am posibilitatea să-I vorbesc în rugăciune, și să-mi vorbească prin al său Sfânt Cuvânt. Uneori prin proorocie, alteori prin vise sau alte modalități, auzim frumoasa-I și plăcuta-I voce. Am fost zidiți, încurajați, învățați, sau chiar mustrați și corectați. S-a purtat și se poartă cu noi ca un tată bun, și plin de îndurare. Noi știm că este viu, și trăirea cu El ne întărește credința. Potrivit versetului 9 din Isaia capitolul 25 credem că-L vom vedea față în față, „În ziua aceea vor zice: "Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul în care ne încredeam; acum, să ne veselim și să ne bucurăm de mântuirea Lui!”Până atunci, nu ne este rușine să-L mărturisim ori de câte ori este posibil, și o facem pentru că Îl iubim și pentru că am vrea și alții dintre semenii noștri să-L primească și ei, ca Domn și Mântuitor.

În ultimii ani, Dumnezeu a îngăduit să avem marșul Învierii. El se va ține și în acest an, în data de 15 Aprilie. Cu bucurie vrem să participăm la acest eveniment prin care mărturisim că Domnul Isus a înviat și este viu în veci de veci! Vino și tu, fă-ți timp pentru această ocazie! Să nu uiți că Domnul Isus a zis: „Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar și păcătos, Se va rușina și Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri.” (Marcu 8:38). De asemeni, în Matei 10:32-33 „De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.”

Domnul Isus a dorit ca Evanghelia să fie dusă până la marginile pământului. În acest scop, a botezat pe ucenici cu Duhul Sfânt. ,,Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului." (Fapte 1:8). Folosește orice timp și orice modalitate ca să-L mărturisești pe Domnul Isus cel Înviat din morți. Biblia ne arată că pentru ucenicii Domnului, tocmai întâlnirea cu Domnul Isus cel Înviat, și apoi botezul sau umplerea cu Duhul Sfânt i-a făcut de neoprit în mărturisirea Evangheliei Domnului Isus. “…s-o știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți.” (Fapte 4:10). Să facem și noi la fel ca ei, și astfel într-o zi, mare ne va fi bucuria când El ne va primi în slava cerească și-L vom vedea față în față. “Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El se curăță, după cum El este curat.” (1 Ioan 3:2-3).

Până la acest eveniment, este bine să ne rugăm cu toții Domnului ca și în acest an noi să fim ajutați de El, și să fim o binecuvântare pentru orașul în care trăim.

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

 

PREGĂTIREA PENTRU STĂRUINȚĂ, ÎN AȘTEPTAREA BOTEZULUI CU DUHUL SFÂNT...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Martie, 2017

Domnul Isus a spus ucenicilor Săi să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui. (Fapte 1:4). Ei L-au crezut, și au rămas în cetate. Așteptarea nu a reprezentat o stare de vorbe între ei despre lucrurile obișnuite, ci L-au așteptat rugându-se timp de 10 zile. Când se întâlnesc copiii Domnului, și mai ales cei ce poartă vasele Domnului, nu pierd timpul cu tot felul de povești, ci mai degrabă se roagă și vorbesc despre lucrările Domnului. Așa s-a întamplat și în Antiohia, (Fapte 13:1-3). «În Biserica din Antiohia erau niște prooroci și învățători...Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: "Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat." Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece.». Aceste preocupări sunt plăcute lui Dumnezeu și sunt însoțite de mari făgăduințe, (Maleahi 3:16-18) «Atunci și cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta și a ascultat; și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui. Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său care-i slujește. Și veți vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește.».

Pregătirea în vederea stăruinței este la fel de importantă ca stăruința în sine. Am văzut aceasta de-a lungul timpului, și am făcut atunci diferența între stăruință cu sau fără pregătire. Vom avea și noi în luna aceasta stăruință, și încurajăm în a se face pregătire în vederea ei. Credem că este bine să venim cu zile de post și rugăciune, iar de o importanță deosebită este mărturisirea păcatelor (greșelilor noastre). Cartea Proverbe 28:13 ne spune: «Cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare.». Apostolul Ioan în Epistola întâi capitolul 1:9 ne îndeamnă: «Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.». Practica de zi cu zi, ne-a arătat cât de bine funcționează acest principiu. Astfel, după mărturisire și pocăință, am văzut oameni care au primit vindecarea divină, iar alții au plecat la Domnul cu multă pace și seninătate. Mai mulți slujitori care au îmbrățișat principiul pregătirii stăruinței, au mărturisit că au rămas surprinși de felul cum Dumnezeu știe să ierte pe cei vinovați și să confirme aceasta botezându-i cu Duhul Sfânt. Stăruința este benefică pentru toată biserica Domnului, și nu numai pentru cei ce stăruiesc în vederea botezului cu Duhul Sfânt. De umplere proaspătă cu Duhul Sfânt avem toți nevoie, și așteptăm să se întâmple și acum, în zilele lunii martie. Nu trebuie uitat că avem datoria să trăim orice zi în ascultarea și călăuzirea Duhului Sfânt. Romani 8:14 «Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.»

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

FAMILIA ȘI BISERICA - ȚINTA ATACURILOR SATANICE...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Februarie, 2017

Familia, nu este o descoperire a societății umane, ci planul lui Dumnezeu pentru umanitate. Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu, după ce a creat pe om și i-a dat autoritate peste creație, “S-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune.” (Geneza 1:31).

Împotriva familiei și Bisericii s-au dat și se dau mari lupte. Cei care am locuit în România în perioada comunismului, am observat că atunci lupta era concentrată mai mult asupra Bisericii decât asupra familiei. Comunismul îmbrățișa-se ateismul, și nu dorea ca Biserica să-L mărturisească pe Dumnezeu. Familia însă, era privită deosebit. Mamele cu mulți copii erau apreciate și socotite eroine. Uneori primeau compensații bănești, pe lângă alocațiile pentru copii. Avortul nu era permis, iar divorțul se obținea foarte greu. La sfârșitul anilor ’80 cu toții am fost cuprinși de bucurie pentru căderea comunismului, și priveam spre libertate visând cu ochii deschiși. Nu știam că democrația din punct de vedere spiritual va fi o adevarată capcană pentru cei mai mulți. Acum, Biserica se bucură de libertate, în timp ce familia este ținta atacurilor celui rău, atât din afară cât și din interior. Astăzi, legi emise de parlamente, ordonanțe de urgență ale unor guverne, precum și ONG-uri vor să distrugă familia pe care a construit-o Dumnezeu. Sodomiții erau condamnați de lege și închiși în timpul comunismului, pe când, acum în democrație, au libertate maximă și vor să se impună în fruntea societății. În multe țări cu regim democratic, familia normală este disprețuită, în timp ce cuplurile unisex câștigă teren și drepturi. Organizații ce pretind că vor să apere copii, precum Barnevernet, în mod abuziv răpesc copiii multor familii și îi înstrăinează, dându-i uneori spre adopție chiar familiilor stricate. Copiii sunt învățați în școli că această schimbare reprezintă realitatea. Avea dreptate profetul Ieremia spunând în capitolul 9:21, “Căci moartea s-a suit pe ferestrele noastre, a pătruns în casele noastre împărătești, a nimicit pe copii pe uliță, și pe tineri, în piețe.”. Ei sunt ținta acestor atacuri fără precedent. Cei mai în vârstă, care știu ce înseamnă familia și credința în Dumnezeu, nu pot fi afectați de schimbările actuale. Copiii și tinerii pot fi influențați negativ. Cu atât mai mult vedem în Biserică, instituția care trebuie să apere familia și să răspândească învățătura lui Dumnezeu despre ea. Diavolul știe că distrugând familia - celula societății, va distruge biserica și societatea. Imoralitatea este încurajată de massmedia, filme, și de educația din școlile publice. Libertatea fiecăruia de-a face ce simte că este bine pentru el, duce la mari stricăciuni.

Dureros este faptul că în multe biserici, atacul din partea celui rău este susținut de învățătura greșită privitor la acceptarea și nașterea copiilor. Mulți dintre slujitori nu se sfiesc să împărtășească public punctul lor de vedere, și adeseori postează în lumea virtuală predici ce conțin învățătura greșită privitor la aceasta. Familiile care din respect pentru Dumnezeu au acceptat un număr mai mare de copii, deseori sunt privite cu dispreț, și chiar condamnate de către unii ce vin pentru a se închina în aceeași biserică. La fel de păgubitor este faptul că unele familii nu trăiesc o viață spirituală matură slujind lui Dumnezeu într-un mod exemplar. Iubirea pentru copii ce constă de cele mai multe ori în a le asigura traiul omenesc, îndestulat, depășește iubirea față de Dumnezeu. Acționând în acest fel, familiile pierd posibilitatea de a se întări în credință, și modul de viață lumesc stăpânește în casele lor. Mulți copii nu găsesc sprijinul de care au nevoie acolo la ei acasă. Ei pot fi cu ușurință victime ale celui rău, și asistăm astăzi la slujiri pe care unii din cei ce le fac, încă nu l-au întâlnit personal pe Domnul Isus. După sistemul democratic, ei au drepturi în biserici, și uneori, direcția acceptată de cei mai mulți nu este neapărat și direcția bună. Asfel, biserica anilor noștri arată diferit de biserica anilor trecuți.

Personal, cred că este de datoria noastră ca familie și biserică să ne întoarcem cu toată inima spre Dumnezeu cu speranța că prin pocăință vor veni vremuri de înviorare, (Fapte 3:19). Cu siguranță Domnul Isus va veni în curând, și va găsi pe unii pe care îi va răpi la cer. Vrei să fie și familia ta printre aceștia? “Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri și fetele voastre, pentru nevestele voastre și pentru casele voastre!" (Neemia 4:14b).

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

PENTRU TOT CE-A FOST CREAT, EXISTĂ UN ÎNCEPUT ȘI UN SFÂRȘIT...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Ianuarie, 2017

Dumnezeu există prin El însuși din veșnicie. Moise zice în Psalmul 90:2, “Înainte ca să se fi născut munții și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu!”. Dumnezeu însuși a declarant în Isaia 44:6 “Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe Urmă, și afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.” Același aspect ne este reprezentat în Apocalipsa 22:13, Eu sunt Alfa și Omega, Cel Dintâi și Cel de pe Urmă, Începutul și Sfârșitul.”

Despre Domnul Isus Hristos, înțelepciunea prefigurată, ni se spune în Proverbe 8:22, “Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. Eu am fost așezată din veșnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul.” Apostolul Ioan în capitolul 1:1-3 zice: “La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.”, iar apostolul Pavel specifică în Romani 11:36 “Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.”

Sfânta Scriptură începe cu declarația din Geneza 1:1 “La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” Înțelegem că acolo și atunci, Dumnezeu Creatorul era Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Decizia de a crea pe om ca autoritate peste tot ce făcuse Dumnezeu, a fost luată atunci vorbindu-se la plural:“Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră;”, Geneza 1:26. Omenește vorbind, Domnul Isus a avut un început al vieții pământești prin nașterea Sa miraculoasă, și un sfârșit acolo la crucea de la Golgota. Acest segment de viață a fost de aproximativ 33 ani, după care învierea îl readuce pe Domnul Isus în existența Sa veșnică, “Cel Viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii și ale Locuinţei morţilor.” (Apocalipsa 1:18). În ce privește învierea dintre cei morți, care odată înviați nu mai mor, El este Începutul, “El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.” (Coloseni 1:18).

În timpul activității Sale pământești, se întâlnesc diferite începuturi cum ar fi: început al semnelor (Ioan 2:11), început al spălării picioarelor (Ioan 13:5), început al propovăduirii Evangheliei (Matei 4:17), început al învățăturii și al pildelor (Marcu 4:1-2).

Viața Lui pământească a început prin nașterea Sa ca împărat, “Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit și am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2:2). Când a fost întrebat de către Irod, a confirmat că este Împărat (Ioan 18:37). Sfânta Scriptură îl numește Domnul Domnilor și Împăratul Împăraților, 1 Timotei 6:15 :“fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor și Domnul domnilor.” După învierea Sa, a declarat în Matei 28:18 “Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.”. Toți credincioșii îl așteaptă să vină a doua oară ca împărat absolut al întregului univers, Apocalipsa 11:15 “Îngerul al șaptelea a sunat din trâmbiţă. Și în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăţi în vecii vecilor.”. Pentru cei ce l-au primit astăzi ca Mântuitor, există un început al lucrării Domnului în viața lor, Filipeni 1:6 “Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”. Împăratul David zice în Psalmul 138:8 “Domnul va sfârși ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mâinilor Tale.”. Nu trebuie să uităm că un început bun trebuie continuat la fel de bine, și finalizat tot cu bine. Cei din Galatia au fost în pericol, Galateni 3:3 “Sunteţi așa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârșiţi prin firea pământească?” Scriptura zice că mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui, (Eclesiastul 7:8). Noi trebuie să fim încrezători în planul Lui cel Sfânt și în ajutorul Său, “Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului și credinţa adevărului.” (2 Tesaloniceni 2:13).

Luptă-te să începi bine și anul ce stă în fața ta!

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

TRECEREA TIMPULUI...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Decembrie, 2016

«Vedem cum ni se duc anii ca un sunet. » (Psalmul 90:9b). Când privim înspre viitor, nu avem impresia că timpul va trece așa de repede. Dar când ne uităm înapoi, rămânem cu adevărat surprinși de felul în care timpul a trecut. În copilărie percepeam timpul ca ceva ce parcă nu se grăbea așa. Când așteptam vacanța școlară, sau așteptam vreo călătorie undeva, timpul trecea greu. Nerăbdarea noastră ne dădea impresia că timpul se mișca anevoios. Acum totul este diferit. Semnele trecerii timpului le găsim peste tot. Copiii s-au făcut mari, s-au căsătorit si au primit ai lor copii, adică nepoții noștri. Noi, fără să ne fi așteptat, am ajuns bunici, și îmbătrânim vizibil. Adunăm cu repezeciune an de an, și chiar dacă ne place sau nu, suntem deja diferiți.

Dacă ne gândim la viață numai din perspectiva omenească, atunci, parcă viața nu are farmec. Ca oameni salvați de Domnul Isus, am primit de la Dumnezeu, bucurie și speranță, «Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.» (Ieremia 29:11). Am crezut și afirmat mereu faptul că lucrul cel mai important din existența noastră, este întâlnirea cu Domnul Isus, și acceptarea Sa ca Mântuitor personal. Chiar dacă trece tinerețea și pierdem puterea fizică, și chiar dacă ne pomenim cu anumite afecțiuni și boli trupești, înțelegem că toate sunt normale pentru această perioadă din trăirea noastră. Învierea Domnului Isus și faptul că moartea ce părea veșnică a fost învinsă, ne aduce în suflete acea credință prețioasă și reală care ne ajută să trecem odată cu timpul. Astfel, noi nu descurajăm, și nu cădem în depresie dorind moartea fizică. Viața cu Dumnezeu merită trăită, și Lui trebuie să-I mulțumim neîncetat pentru că a dat sens vieții noastre. Iov este exemplul cel mai important pentru omul care se întâlnește cu necazul. «Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu și că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu. Îl voi vedea Și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia. Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu. » (Iov 19:25-27). Dumnezeu care este veșnic, a ales ca Dommnul Isus prin nașterea Sa fizică să intre în timp pentru o vreme, tocmai pentru a arăta valoarea vieții și a realiza în trup mântuirea tututror oamenilor. «La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. » (Ioan 1:1, 14).

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

CREDINCIOȘIA...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Noiembrie, 2016

Credincioșia—înseamnă credință, devotament, fidelitate, cinste. Are originea în Dumnezeu și este o roadă a Duhului Sfânt. Apostolul Pavel, ne spune în 1 Corinteni 10:13a: «Și Dumnezeu care este credincios...». Despre Domnul Isus se vorbește la fel în Evrei 3:6a: «Hristos este credincios ca Fiu peste casa lui Dumnezeu...». Dumnezeu Tatăl a vorbit cu Moise și i S-a descoperit strigându-i: «Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie.» (Exod 34:6).

Înțelegând această trăsătură divină, la rândul său, Moise le-a spus evreilor: «Să știi, dar, că Domnul Dumnezeul tău este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios...» (Deuteronom 7:9). David afirma cu tărie, că pentru cei ce păzesc legământul și poruncile Lui, toate cărările Domnului sunt îndurare și credincioșie.(Psalmul 25:10). Este înțelept și bine să umblăm împlinindu-i Cuvântul. Tot el spune că bunătatea și credincioșia Domnului sunt deosebit de mari, (Psalmul 36:5), iar în mijlocul adunării, el găsește plăcerea să vorbească despre bunătatea și credincioșia Domnului, (Psalmul 40:10). Oamenii importanți pe care Domnul i-a chemat în îndeplinirea lucrării Sale, ne sfătuiesc să slujim Domnului, cu scumpătate și credincioșie, «Acum, temeți-vă de Domnul și slujiți-I cu scumpătate și credincioșie. Depărtați dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri...și slujiți Domnului...Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.» (Iosua 24:14 -15); «Temeți-vă numai de Domnul și slujiți-I cu credincioșie din toată inima voastră...» (1 Samuel 12:24a); «Încrede-te în Domnul și fă binele; locuiește în țară și umblă în credincioșie.» (Psalmul 37:3). Credincioșia, întărește relația dintre soț și soție pe durata căsătoriei. Ea stă în faptul că fiecare dintre soți umblă în cinste și fidelitate față de celălalt. Oamenii așteaptă de la semenii lor un comportament însoțit de credincioșie. «Acum, dacă voiți să arătați bunăvoință și credincioșie față de stăpânul meu, spuneți-mi; dacă nu, spuneți-mi iarăși, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga.» (Geneza 24:49). Părinții, nădăjduiesc în credincioșia copiilor lor, «Când s-a apropiat Israel de clipa morții, a chemat pe fiul său Iosif și i-a zis: "Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mâna sub coapsa mea și poartă-te cu bunătate și credincioșie față de mine: să nu mă îngropi în Egipt.» (Geneza 47:29). Apostolul Pavel învață pe robi să umble în credincioșie față de stăpânii lor, (Tit 2:9-10). Umblarea în credincioșie este urmată de binecuvântări. «Dacă fiii tăi vor lua seama la calea lor, umblând cu credincioșie înaintea Mea, din toată inima lor și din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș pe scaunul de domnie al lui Israel.», (1Regi 2:4b).

Ezechia când se ruga pentru viața lui, a adus aminte Domnului de felul cum a trăit: « Doamne, adu-Ți aminte că am umblat înaintea feței Tale cu credincioșie și curăție de inimă și am făcut ce este bine înaintea Ta!" Și Ezechia a vărsat multe lacrimi.», (2Regi 20:3). Dumnezeu a promis ascultarea rugăciunilor, «Iată, îi voi da vindecare și sănătate, îi voi vindeca și le voi deschide un izvor bogat în pace și credincioșie.», (Ieremia 33:6). Dumnezeu își dorește o relație cu cei mântuiți ce vor fi mireasa Domnului Isus după modelul credincioșiei celor logodiți, “Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate și îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioșie și vei cunoaște pe Domnul!”, (Osea 2:19-20). Astfel, bucurându-ne de credincioșia lui Dumnezeu, suntem datori să răspundem cu credincioșie în toată lucrarea noastră desfășurată printre oameni, implicit pentru Dumnezeu. Apostolul Ioan se bucura de Gaiu și aprecia credincioșia lui: “Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioșie în tot ce faci pentru frați și pentru străini totodată.” (3Ioan 1:5).

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

BUNĂTATEA - ROADA DUHULUI SFÂNT...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Octombrie, 2016

Potrivit DEXbunătate înseamnă caracter bun, atitudine plină de bunăvoință, amabilitate, faptă bună, binefacere. Bunătatea își are originea în Dumnezeu. Domnul Isus a spus în Luca 18:19b "Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.”

Domnul i s-a descoperit lui Moise și a strigat: “Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie,” (Exod 34:6). Regele David spune același lucru în Psalmul 145:8-9, “Domnul este milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și plin de bunătate. Domnul este bun față de toți.” Apostolul Pavel ne arată că bunătatea este o roadă a Duhului Sfânt, (Galateni 5:22) și că dragostea la rândul ei este plină de bunătate, (1 Corinteni 13:4). Bunătatea lui Dumnezeu este ocrotirea noastră. În Psalmul 40:11b, David zice: bunătatea și credincioșia Ta mă vor păzi întotdeauna.” Din cer, Dumnezeu ni le trimite (Psalmul 57:3). El se roagă ca bunătatea și credincioșia să vegheze asupra împăratului, (Psalmul 61:7). Pentru cei ce se tem de Domnul, bunătatea lui ține în veci, (Psalmul 103:17), chiar și peste urmașii lor. Lui Israel, Domnul îi făgăduiește: “Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îți păstrez bunătatea Mea!”, (Ieremia 31:3). Același profet ne aduce vestea bună că bunătatea lui Dumnezeu se înnoiește în fiecare dimineață, (Plângeri 3:22). Și pentru că bunătatea Lui este mai importantă ca viața (Psalmul 63:3), El vrea să ne sature cu ea, (Ieremia 31:14): “poporul Meu se va sătura de bunătățile Mele, zice Domnul." Moise se ruga pentru aceasta (Psalmul 90:14): “Satură-ne în fiecare dimineață de bunătatea Ta, și toată viața noastră ne vom bucura și ne vom înveseli.” Nu trebuie uitat faptul că această bunătate de care am beneficiat, ne îndeamnă să rămânem pocăiți și ascultători,  (Romani 2:4). În același timp, aflăm că Domnul voiește bunătate mai mult decât jertfe, (Osea 6:6). Domnul ne vorbește prin profetul Zaharia 7:9:"Faceți cu adevărat dreptate și purtați-vă cu bunătate și îndurare unul față de altul.” Frații din Macedonia și Ahaia au avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinții care sunt în Ierusalim, (Romani 15:26). Suntem chemați să ne îmbrăcăm în haina bunătății, (Coloseni 3:12), și să fim buni unii cu alții, (Efeseni 4:32a). Putem rămâne în bunătate și acționa cu bunătate dacă ascultăm mereu de Domnul, (Psalmul 103:17-18): “Dar bunătatea Domnului ține în veci pentru cei ce se tem de El, și îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor, pentru cei ce păzesc legământul Lui și își aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.” Să nu uite nimeni că bunătatea poate fi retrasă atunci când nu mai suntem ascultători de Domnul,  (Ieremia 16:5b): “căci Mi-am luat înapoi de la poporul acesta pacea Mea, zice Domnul, bunătatea și îndurarea Mea.” 

Apostolul Pavel ne cere să ne uităm la bunătatea și la asprimea lui Dumnezeu, (Romani 11:22). Așa că toți cei ce dorim ocrotirea și binecuvântarea bunătății divine, trebuie să păstrăm o legătură strânsă cu Domnul, în permanență. Domnul dorește aceasta: (Osea 2:19): “Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate și îndurare; “Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr.” (Efeseni 5:9).

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

ROADA AȘTEPTATĂ...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Septembrie, 2016

Toamna este un anotimp plăcut și așteptat de mulți. Zilele cele fierbiți ale verii sunt lăsate în urmă, iar munca începută primăvara și continuată cu mult efort în timpul verii, este încununată de rezultatele așteptate. Pomii din livezi, sunt încărcați de roade care de care mai plăcute la privit și la gust. Legumele câmpului și celelalte recolte ajunse la maturitate, așteaptă să fie adunate și depozitate. Cu bucurie oamenii le aduc în piață, iar alții, tot cu bucurie, le cumpără pentru a le consuma sau conserva pentru iarnă. Toamna aduce multe împliniri și bucurie. În același timp, zilele care se scurtează și nopțile reci ne aduc aminte că iarna este aproape. Astfel, noi facem pregătiri pentru a trece cu bine peste sezonul rece.

Toamna vieții se apropie de mulți dintre noi, și dacă grădinarul ceresc care s-a ocupat de noi de la plantarea în grădina Sa - și tot timpul până aici, ar veni să verifice roadele sau chiar să le culeagă, ar avea bucurie când va cerceta grădina spirituală a vieții noastre? A fost un timp când asemeni copiilor, ne-a acordat multă atenție și cu gingășie a lucrat pentru noi. Acum, este normal să se bucure de roade. Ar putea fi El mulțumit de tine? Ar găsi roadele așteptate în grădina ta sau în pomul tău? Ai fost gata să te maturizezi spiritual și să aduci roada așteptată? Se poate bucura Domnul de roada caracterului nostru? Am fost noi harnici în a rodi, privind mântuirea altora de lângă noi? Apostolul Pavel spune lui Timotei: “Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție. Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare și la învățătura pe care o dai altora. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ți-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți. Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuți și pe cei ce te ascultă.”, 1Timotei 4:12-16. Prin roadele ce trebuie să le avem, putem ajuta la mântuirea unora din casele noastre, sau dintre colegii de școală sau de la locul de muncă. Tatăl ceresc ar fi plin de bucurie dacă în toamna aceasta ar găsi la noi roadele pe care le așteaptă. 

Potrivit sfatului Apostolului Petru, trebuie să fim harnici. “De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința, cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închiși și a uitat că a fost curățat de vechile lui păcate. De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră; căci, dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.”, 1Petru 1:5-11.

Nu uita cuvintele Domnului Isus “Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat și aruncat in foc.”, Matei 3:10. “Faceți pomul bun și rodul lui bun...”, Matei 12:33a.

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

ascultând de duhul sfânt până la capăt...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - August, 2016

Ca oameni avem mereu nevoie de călăuzire și ocrotire în drumul vieții noastre. Lui Israel Domnul îi zicea: « Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum și să te ducă în locul pe care l-am pregătit. Fii cu ochii în patru înaintea Lui și ascultă glasul Lui; să nu te împotrivești Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El. Dar dacă vei asculta glasul Lui și dacă vei face tot ce-ți voi spune, Eu voi fi vrăjmașul vrăjmașilor tăi și potrivnicul potrivnicilor tăi. », (Exod 23:20-22).

Prin venirea Domnului Isus în lumea noastră, am fost mult mai binecuvântați și sprijiniți. Domnul Isus spunea ucenicilor Săi: « Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. » , (Ioan 14:16-18). Mângâietorul este Duhul Sfânt, parte din Sfânta Trinitate, și implicit Dumnezeu. Așa spunea apostolul Petru «"Anania, pentru ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt și să ascunzi o parte din prețul moșioarei? ...N-ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu." , (Fapte 5:3,4b). Îngerul din Exod era reprezentantul lui Dumnezeu, dar aici, la noi Duhul Sfânt este Dumnezeu. Cu atât mai mult trebuie să ascultăm de El și să ne lăsăm călăuziți. Uneori ni se pare ciudat faptul că El (Duhul), lucrează și ne călăuzește diferit de cum gândim noi; « Fiindcă au fost opriți de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ținutul Frigiei și Galatiei. Ajunși lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. », (Fapte 16:6-7). Dar ascultând fără să ne împotrivim, ajungem la concluzia că Duhul are totdeauna dreptate. Ascultându-L avem garanția că sfințirea în viața noastră este înfăptuită și întreținută în formă continuă. Apostolul Pavel zice: « Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfințită de Duhul Sfânt, » (Romani 15:16b), iar în 2 Tesaloniceni 2:13 zice: « Noi însă, frați preaiubiți de Domnul, trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfințirea Duhului și credința adevărului. »

Fiecare este conștient de lupta ce o are cu propria fire pământească. Aici, soluția este tot Duhul Sfânt. «Așadar, fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri; dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi. », (Romani 8:12-13). Puterea sfințirii și a biruinței nu stă la noi înșine, ci la Duhul. Trăind fiecare zi în ascultare și călăuzire, Duhul Sfânt rămâne garanția învierii celor morți în Domnul; « Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morți va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuiește în voi.», (Romani 8:11).

Asemeni lui David, să ne rugăm tot timpul bunului Dumnezeu «Învață-mă să fac voia Ta, căci Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă!», (Psalmul 143:10). Astfel să putem trăi o viață în care ascultarea de Duhul Sfânt să fie dusă până la capăt.

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

călăuzirea duhului ÎN A ÎNDEPĂRTA OBSTACOLELE DIN CALEA LUCRĂRII...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Iulie, 2016

Două lucruri au dat aripi lucrării apostolice în primul veac. Cel dintâi a fost întâlnirea ucenicilor cu Domnul Isus cel înviat din morți, iar al doilea a fost botezul cu Duhul Sfânt. Chiar în prima zi a Rusaliilor, întâlnim un alt Petru; nu timid, fricos, nici laș, ci unul care vorbește cu multă încredere și har. A dat explicație la tot ce se petrecea cu ucenicii când a avut loc pogorârea Duhului Sfânt, și a convins oamenii de păcatul făcut prin răstignirea Domnului Isus. Tot el a avut soluții răspunzând oamenilor la întrebarea: „Ce să facem?” – „Pocâiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2:37-38).

În altă împrejurare, tot același Petru, primește autoritatea vindecării la Poarta Frumoasă, onorând pe Dumnezeu cu vorbirea lui în care susține că minunea a avut loc în numele lui Isus Hristos din Nazaret pe care ei l-au omorât. Această declarație însă, declanșează rezistență din partea preoților și mai marilor templului, care vor să știe „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?” (Fapte 4:7b). În această situație însă, se poate observa cum plinătatea Duhului Sfânt îi dă lui Petru tăria de a le răspunde clar și răspicat: „Omul acesta se înfăţisează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.”, (Fapte 4:10b). Oamenii nu-i mai puteau opri pe acești ucenici, însă încercau să-i intimideze amenințându-i. Pe de altă parte, vedem cum apostolii adunați cu ceilalți credincioși din Ierusalim se rugau împreună: „După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.”, (Fapte 4:31). Duhului Sfânt le-a umplut inima de curaj, iar ei au continuat să propovăduiască peste tot. Când diavolul a văzut că nu poate opri înaintarea lor atacându-i direct, și-a schimbat tactica și s-a îndreptat către cei ce puteau fi mântuiți prin slujirea lor. În Fapte 13, se relatează că în Antiohia erau un grup de prooroci și învățători care slujeau Domnului, postind și rugându-se. Printre aceștia se găseau și apostolii Barnaba și Saul. Duhul Sfânt i-a chemat în lucrare pe cei doi, iar frații i-au sprijinit cu post și rugăciune. Călăuziți și trimiși de Duhul Sfânt, vesteau Cuvântul Domnului în sinagogile iudeilor.

Întâlnind pe dregătorul roman Sergius Paulus care și-a arătat dorința să asculte Evanghelia, deodată s-au lovit de opoziția vrăjitorului Elima care căuta să abată pe dregător de la credință. Saul, plin de Duhul Sfânt, a vorbit împotriva vrăjitorului cu autoritate dumnezeiască, și acesta a orbit îndată: „Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut și a rămas uimit de învăţătura Domnului.” (Fapte 13:12). Domnul Isus le poruncise ucenicilor să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, adică botezul cu Duhul Sfânt. Numai după primirea puterii Duhului au pornit în misiune. Diavolul se va opune mereu lucrării Domnului, dar Duhul Sfânt a fost și este soluția rezolvării, întotdeauna.

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

călăuzirea duhului ÎN MATURIZAREA NOASTRĂ ȘI ÎNTĂRIREA CREDINȚEI...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Iunie, 2016

Așa după cum știm și mărturisim, nașterea din nou este minunea schimbării lucrată de Duhul Sfânt și de Cuvântul Domnului. Apare în existență făptura cea nouă, numită și o plămădeală nouă, (2 Corinteni 5-7) fără aluat, deci fără păcat. Dar ființa gingașă care s-a născut, are nevoie de îngrijire și de ocrotire pentru a trăi și a crește.

Domnul Isus a promis în Ioan 14:16-18, « Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. ». Copilului orfan îi lipsește ocrotirea și îngrijirea. El se poate îmbolnăvi, îi poate fi afectată creșterea, sau chiar poate muri. Așa cum părinții naturali și normali ai unui copil se ocupă de viața sa, la fel și Dumnezeu prin Duhul Sfânt și Cuvântul Ceresc are în vedere să lucreze în noi. (Filipeni 2:13) « Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea. ». Apostolul Petru ne sfătuiește în prima epistolă la capitolul 2:1-3 « Lepădați, dar, orice răutate, orice vicleșug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă și de clevetire; și, ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire, dacă ați gustat în adevăr că bun este Domnul. ». Laptele duhovnicesc și curat reprezintă învățătura Cuvântului pe care-L citim, ascultăm și credem. Este datoria noastră să dorim a ne hrăni. Orice copil sănătos va arăta nevoia de a fi hrănit prin plânsul supărător. Îngrijit și ocrotit, el crește încet, încet, și devine o ființă matură. Spiritual vorbind, lucrurile se petrec la fel. După hrană, copilul are nevoie și de apă. Astfel, el va crește și va fi sănătos, pregătindu-se pentru viață. În Sfânta Scriptură, Duhul Sfânt este simbolizat și prin a fi apa vie. După nașterea din nou, și în urma botezului cu Duhul Sfânt, noi suntem echipați de Dumnezeu să ne rugăm prin Duhul. Apostolul Pavel zice în 1 Corinteni 14:2-4 « În adevăr, cine vorbește în altă limbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înțelege și, cu duhul, el spune taine. Cine prorocește, dimpotrivă, vorbește oamenilor, spre zidire, sfătuire și mângâiere. Cine vorbește în altă limbă, se zidește pe sine însuși; dar cine prorocește zidește sufletește Biserica. » . Apoi, în versetul 15, El ne încurajează să ne rugăm cu mintea, și să ne rugăm cu Duhul. Observăm că pe de o parte Cuvântul lui Dumnezeu, iar pe de altă parte Duhul Sfânt, fac posibilă creșterea noastră în credință și maturitate. Fii harnic în a-ți încărca mintea și inima cu al Domnului Cuvânt, și cere-I să te boteze și să te umple cu Duhul Sfânt.

Folosește rugăciunea prin Duhul, și încet dar sigur, vei experimenta întărirea în credință, și puterea de a birui ispitele. Când vine vreo clătinare în credință, tot Duhul și Cuvântul te vor sprijini, și te vei înălța iarăși, bucurându-te de biruință. Precum pasărea care zboară se folosește de ambele aripi, așa tu, prin cele două surse de putere, vei zbura peste ispitele diavolului, și vei ajunge la Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc dorește pentru noi toți să avem o viață de biruință deplină, (Ioan 10:10b) « Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug. ».

Caută cu prioritate părtășia Cuvântului Sfânt, și roagă-te prin Duhul ca astfel inima să-ți fie plină de pace și de bucurie. Încet, dar sigur vei crește spre maturitatea spiritual.

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

călăuzirea duhului sfânt...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Mai, 2016

Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu ne botează cu Duhul Sfânt, este călăuzirea Duhului. “Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” , (Romani 8:14).

Sfânta Scriptură ne confirmă pe noi ca fiind copii ai Domnului în urma nașterii din nou. “Fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămane în veac.” (1 Petru 1:23); “Și, ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire,” (1 Petru 2:2). Având acest statut de membru al familiei divine, apostolul Pavel declară în Galateni 4:6 “Și, pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: "Ava", adică: "Tată!". Aici ne întâlnim cu ce spunea Domnul Isus în Ioan 14:16-18 ...Duhul Sfânt va fi cu noi și va rămâne în noi... El va confirma faptul că suntem copii ai lui Dumnezeu, dacă îi permitem să ne călăuzească. Mulți credincioși au cerut stăruitor ca Domnul să-i boteze cu Duhul Sfânt, însă, din nefericire, nu toți și-au arătat disponibilitatea de a se lasă călăuziți de El.

Este posibil ca noi să ne luăm viața în propriile mâini și să facem ce credem noi că este bine și nu ce ar dori Duhul Sfânt să facă în noi, și cu noi. Ne surprinde plăcut declarația apostolului Pavel: "Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine..." , Galateni 2:20a. Călăuzirea Duhului Sfânt în viața noastră nu este făcută în formă brutală și foarte zgomotoasă. Ni se relatează în 1 Regi 19:11-13 că la profetul Ilie, Domnul S-a prezentat într-un susur blând și subțire. Acest susur este cel pe care credinciosul botezat de Domnul trebuie să-L înțeleagă și să-L asculte. "Inima îmi zice din partea Ta: "Caută fața Mea!" Și fața Ta, Doamne, o caut!" (Psalmul 27:8). Vorbirea Domnului poate fi în timpul unui vis sau vedenii. "Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare și i-a făcut următoarea rugăminte: "Treci în Macedonia și ajută-ne!" (Fapte 16:9). În Antiohia, putem înțelege că Domnul a vorbit fraților prin dar de cunoștință sau proorocie, (Fapte 13:2). Lui Pavel, ucenicii îi vorbeau prin Duhul să nu se suie la Ierusalim, (Fapte 21:4); apoi i s-a vorbit prin proorocul Agab, (versetele 10 &11). Dumnezeu are diverse căi pentru a ne vorbi, a ne călăuzi. Este important ca fiecare copil al lui Dumnezeu să dezvolte părtășia cu Dumnezeu în rugăciune, dar și abilitatea de a aștepta și asculta ce va zice Domnul. Psalmul 5:3 "Doamne, auzi-mi glasul dimineața! Dimineața eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine și aștept." Și profetul Habacuc știa să facă aceasta, (cap. 2:1), "M-am dus la locul meu de strajă și stăteam pe turn ca să veghez și să văd ce are să-mi spună Domnul și ce-mi va răspunde la plângerea mea."

Foarte mulți oameni astăzi, nu au timp pentru rugăciune, iar pentru așteptare poate că nici nu vor și nu știu că trebuie să-și facă timp. Unii caută prooroci care să le spună pe loc la telefon cuvântul așteptat. Suntem generația celor numiți drive through. Dacă vrei să ajungi moștenitor împreună cu Domnul Isus, nu uita de nașterea din nou, pocăința, botezul cu Duhul Sfânt, și călăuzirea Sa. Așa poți fi, și rămâne, copil al Domnului care aduce roadă în răbdare, și care nu-și pierde credința în așteptarea Domnului Isus.

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

HRISTOS A ÎNVIAT !...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Aprilie, 2016

Este această expresie doar un salut tradițional pe care oamenii îl folosesc în zilele Sărbătorii Paștelui, sau este o realitate pe care noi o mărturisim?

Pentru cei ce cred în Domnul Isus cel înviat din morți, acest mesaj este purtător de speranță, mângâiere și mântuire. Contează foarte mult pe ce vei pune accentul. Te poți rezuma la un salut tradițional spus cu o oarecare bucurie, sau vei mărturisi aceasta plin de credință. În Scripturi, ni se vorbește de oameni care au fost înviați dintre cei morți și care ulterior au murit. Situația este cu totul diferită în cazul Domnului Isus. El însuși a zis: “Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor.” (Apocalipsa 1:18). Apostolul Pavel a fost unul dintre cei mulți care l-au întâlnit pe Domnul Isus după învierea Sa. Viața lui s-a schimbat total, și din prigonitor al credincioșilor a devenit prigonit, dar și unul care a dus peste tot vestea învierii Domnului Isus. Celor din Grecia antică, le-a vorbit despre Dumnezeul unic, bazat tocmai pe faptul că El a înviat pe Domnul Isus. “Dumnezeu nu ține seamă de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți.”, (Fapte 17:30, 31). Corintenilor, le scrie: “Și știm că Cel ce a înviat pe Domnul Isus, ne va învia și pe noi împreună cu Isus...” (2 Corinteni 4:14). Credința sa în înviere este exprimată și în 1 Tesaloniceni 4:14, ”Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.” Credința și cunoașterea faptului că Domnul Isus a înviat și trăiește veșnic, a echipat pe toți credincioșii ce au trăit pe pământ, cu mângâiere, speranță, și bucurie. Ei au plecat mai înainte, dar au sfârșit cu credința că se vor întâlni cu Domnul Isus cel înviat, la a doua Sa venire, și implicit, cu toți cei dragi ce au adormit în El. Ca o mirare, apostolul spune în 1 Corinteni 15:12, 13: “Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morților? Dacă nu este o înviere a morților, nici Hristos n-a înviat.” Iar în vers 20, el zice: “Dar acum Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți. ” Apostolul Petru mărturisește în casa lui Corneliu: “Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi, și a îngăduit să Se arate, nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu, nouă, cari am mâncat și am băut împreună cu El, după ce a înviat din morți.” (Fapte 10:40, 41).

Dacă tu te-ai întâlnit în inima ta cu Domnul Isus cel înviat, poți să crezi și să vorbești din toată inima despre învierea și revenirea Sa. Aceasta va avea loc nu ca o tradiție, ci ca o mărturisire a credinței nezdruncinate pe care o ai în El.

Spune tuturor: Hristos a înviat!

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

lucrarea duhului sfânt în viața noastră...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Martie, 2016

Nașterea din nou a celui mântuit începe prin lucrarea Cuvântului și a Duhului Sfânt, “El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, casă fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.” (Iacov 1:18); “El ne-a mântuit, nupentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașteriidin nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt…” (Tit 3:5). Procesul creșterii în maturitate spirituală se realizează prin același mod; prezența Cuvântului și a Duhului Sfânt. De aceea, orice om mântuit are nevoie de botezul cu Duhul Sfânt. Anumite idei greșite sunt propagate prin unele persoane, uneori slujitori a Evangheliei, cum ar fi, că botezul în Duhul Sfânt este necesar doar la cei care predică, sunt angajați în misiune, și duc Evanghelia peste tot, (Fapte 1:8). Așa că, dacă cineva este un simplu participant la programele din biserica locală nu are nevoie de botezul cu Duhul Sfânt. Personal, cred că acest mod de gândire este unul greșit, menit a stinge duhul și a nu încuraja pe mântuiți să caute acest botez. Apostolul Iuda ne îndeamnă în versetul 20: “Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufletește pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt.”

Aceeași motivație o găsim și la apostolul Pavel în 1 Corinteni 14:4, “Cine vorbește în altă limbă se zidește pe sine însuși; dar cine prorocește, zidește sufletește Biserica.” Apostolul Petru însă, în prima epistola capitolulv 2:2 zice: “și, ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire.” Înțelegem că pentru atingerea acestui obiectiv, inima trebuie să ne fie plină de Duhul Sfânt și de al Domnului Cuvânt. Odată ce ne maturizăm spiritual, slujirea Domnului în care suntem angajați trebuie făcută cu pasiune și foc lăuntric. “În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului.” (Romani 12:11). În tot timpul maturizării și slujirii noastre suntem chemați să trăim sfințenia. Numai așa rămânem oameni sănătoși spirituali, și lucrarea noastră are eficiență. Nu se poate vorbi de trăirea în sfințenie fără prezența celor două elemente Divine: Cuvântul și Duhul Sfânt. Domnul Isus spunea ucenicilor “Acum voi sunteți curați, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus.” (Ioan 15:3). Apostolul Pavel scrie Tesalonicenilor: “...Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfințirea Duhului și credința adevărului.” (2 Tesaloniceni 2:13b). Trist este faptul că vasele multora dintre cei chemați la mântuire nu mai sunt pline de Duhul Sfânt.

Fiecare trebuie să ne cercetăm și în zile ca acestea să ne apropiem de Dumnezeu cu pocăință, ca să ne ierte păcatele și să aducă vremuri de înviorare, (Fapte 3:19). Stăruința pentru reumplerea cu Duhul Sfânt este la fel de necesară ca și pentru cei care vor cere acum, prima dată.

Vino și tu la rugăciune!

Corneliu Bîrsan                                                                                                                                          

 

ANGAJAMENT SOLEMN...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Februarie, 2016

Aproape toți oamenii obișnuiesc la începutul fiecărui an să-și facă diferite planuri pe care ar dori să le vadă derulându-se sub ochii lor. Unul din planurile pe care numai copiii lui Dumnezeu le fac, este de a citi Sfânta Scriptură și alte materiale ajutătoare pentru întărirea credinței lor. Acesta este cu adevărat un angajament plin de respect și folositor oricăruia dintre cei mântuiți. Este un har că Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a afla adevărul despre El și viața pe care o trăim, prin scris și citit.

Cei salvați au pus accent pe Cuvântul Domnului și citirea Lui. Însuși Dumnezeu a scris poruncile Sale pe tablele de piatră, ca să poată fi citite și nicidecum uitate. În cartea lui Neemia versetele 3,5 și 8 din cap. 8, ni se relatează grija cărturarului Ezra în a citi poporului, Cartea Legii, și a o desluși, “După ce au șezut jos, au citit în cartea Legii Domnului Dumnezeului lor, a patra parte din zi; și altă a patra parte din zi și-au mărturisit păcatele și s-au închinat înaintea Domnului, Dumnezeului lor.” (Neemia 9:3). Dumnezeu zice prin gura lui Isaia 34:16a “Căutați în cartea Domnului și citiți!” Domnul Isus “a venit în Nazaret unde fusese crescut, și după obiceiul Său în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească și I s-a dat cartea proorocului Isaia.” (Luca 4:16). De asemenea, interesat de Cuvântul lui Dumnezeu era și famenul Etiopian, “Filip a alergat și a auzit pe famenul Etiopian citind din cartea proorocului Isaia. El i-a zis “Înțelegi tu ce citești?” Fapte 8:30. Interesul lui a fost apreciat de bunul Dumnezeu care i-a dăruit mântuirea prin credință și botez. Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei “Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, și la învățătura pe care o dai altora.” (1 Timotei 4:13). Prin citire, așezăm Cuvântul Domnului în inimile și mințile noastre. Astfel se dezvoltă și memoria vizuală, care ne ajută în multe rânduri să găsim un anume verset pe care nu îl putem localiza exact. Dar știm că pe partea dreaptă sau stângă, sus sau jos dintr-o anumită carte, îl vom găsi. Este foarte bine ca toți copiii, adolescenții și tinerii să citească regulat Sfânta Scriptură, mai ales că acum puterea de a memora este cea mai eficientă. Proverbe 22:6, “Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Astfel putem împlini cerința biblică din Coloseni 3:16a “Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea.&rdqu