Mesajul Pãstorului...

 

 

împărăția lui dumnezeu este aproape...

Articol preluat din "Programa Bisericii" - Septembrie, 2019

În urma căderii omului în păcat, după profețiile date în vremurile străvechi, era așteptată o așezare a unei împărății în care Dumnezeu va domni în mijlocul și în inimile oamenilor. Profetul Daniel explicând puterea imperiilor care aveau să vină și să domine lumea, vedea prin Duhul o ”împărăție care nu va fi nimicită niciodată ... și ea va dăinui veșnic.” (Daniel 2:44), aceasta fiind atribuită unuia ”ca un fiu al omului” (Daniel 7:13-14). Mai târziu, în înțelegerea nou testamentară a acestei promisiuni, Domnul Isus și sfinții apostoli descriau că această împărăție va avea o dimensiune actuală (Luca 17:21) precum și una de viitor (Matei 6:10, 1 Cor 15:24).

Privind spre această împărăție a lui Dumnezeu, Domnul Isus sublinia două componente care sunt necesare în așteptarea ei, și anume: pocăința și evanghelia. Pentru cei ce au crescut în România, cuvântul ”pocăit” era sinonim cu credincioșii aparținători bisericilor evanghelice, iar cuvântul ”evanghelie” cu Sfânta Scriptură. Dar privind mai atent la aceste două criterii pentru așteptarea împărăției care va să vie, observăm câteva principii importante de cunoscut.

Pocăința are de a face cu mult mai mult decât apartenența la o denominație evanghelică. Ea reprezintă acel regret profund pentru încălcarea principiilor lui Dumnezeu și dorința vie de a-l sluji pe Domnul. În expresia ei originară (greacă: metanoia) ea înseamnă o schimbare a mentalității, așadar ducând la o schimbare reală a vieții. Pocăința acționează asupră intelectului nostru (în baza Cuvântului Domnului – Romani 3:20), sentimentelor noastre (prin Duhul Sfânt – 2 Corinteni 7:8-10), și a voinței noastre (în baza alegerii personale – Romani 2:4-6). Pocăința este o acțiune găsită atât în Vechiul Testament (Iov 42:6, Osea 14:2) cât și în Noul Testament (Matei 3:2, Fapte 2:28, Fapte 20:21). În expresia Domnului Isus din Marcu 1:15, pocăința este un verb imperativ activ, adică o acțiune continuă, și nu doar odată în viață.

Cu toate că sinonimic numim Sfânta Scriptură, Evanghelia, de fapt evanghelia (greacă: euaggelizo) înseamnă ”vestea bună”. În câmpurile Betleemului, îngerii au adus ”evanghelia” păstorilor (Luca 2:10-11), și anume nașterea unui Mântuitor. Mai târziu, Apostolul Pavel în 1 Corinteni 15:1-8, explică evanghelia ca fiind un cuprins al împlinirilor profețiilor scripturale cu privire la Domnul Isus, respectiv al vieții, suferințelor, jertfei, morții și învierii Sale. A crede în evanghelie înseamnă a recunoaște persoana Domnului Isus drept mântuitoare, suverană și coegală cu Dumnezeu fiind singurul nume dat oamenilor în care să se capete mântuirea (Fapte 4:8-12).

Iubit cititor: în vederea așteptării împărăției care nu va avea sfârșit, acolo unde lacrimă și durere nu va fi (Apocalipsa 21:1-5), Domnul Isus ne atrage atenția să veghem în vederea pocăinței și a evangheliei. Viața adevăraților credincioși se identifică pritr-o trăire în pocăință care este diametral opusă mersului lumii, și printr-o credință vie și înflăcărată în Persoana și Autoritatea supremă a Domnului Isus Hristos - adică Evanghelia noastră! Apostolul Ioan ne îndemna: ”Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţeşte, după cum El este curat.” (1 Ioan 3:2-3).

 

 

 

 Pastor,

 Andrei Balulescu...

 

Pentru a citii articolele din ciclul "Mesajul Păstorului ", vă rugăm să faceți click pe săgeată