Calificativele Candidatului pentru Comitetul Bisericii

Pentru a fi ales ca membru în Comitetul Bisericii, dar și pentru a fi considerat un potențial candidat,  fratele trebuie sa îndeplinească următoarele condiții:

 a)      să fie un bărbat cu caracter ales și o înaltă ținută morală și spirituală;

b)      să aibă o mărturie demnă în ce privește familia lui;

c)       să trăiască în armonie cu toți membrii Bisericii, să respecte autoritatea slujitorilor Bisericii și să fie loial Bisericii și învățăturii ei;

d)      să fie botezat în apă și botezat cu Duhul Sfânt;

e)      să fie credincios în privința contribuției financiare în Biserica locală ;

f)       să aibă competența și disponibilitatea de a îndeplini sarcinile care îi vor fi încredințate în cadrul funcției  pe care o va avea în comitet;

g)      să aibă o atitudine pozitivă față de misiunea Bisericii către comunitate, atât în ce privește propovăduirea Cuvântului cât și aspectul social al Evangheliei;

h)      să îndeplinească cu responsabilitate obligațiile de membru în ce privește frecventarea Bisericii;

i)        să se vadă în el chemarea și să vrea să slujească;

j)        să participe la ședințele comitetului programate din timp. Această participare trebuie înțeleasă ca o datorie și ca un angajament față de Biserică.

k)      să nu fi fost sancționat disciplinar pe linie bisericească pentru abateri grave.

Măcar că a candida pentru o poziție în comitet nu echivalează cu ordinațiunea, totuși, credem că aceleași calificative care Biblia le enumeră diaconilor (clasa de slujitori însărcinați cu slujirea administrativă) se aplică celor care doresc să candideze pentru comitet: Fapte 6:1-5; 1 Timotei 3: 8-13

Mărturisirea de Credință

Noi credem: 

1.In ispiraţia verbală a Bibliei.

2.In existenţa veşnică a lui Dumnezeu în trei persoane; anume, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

3. Că Isus Cristos e singurul Fiu al Tatălui, zămislit prin  Duhul Sfânt, şi născut prin fecioara Maria. Că Isus a fost crucificat, îngropat, şi că a înviat din morţi. Că El s-a înălţat la cer şi astăzi este la dreapta Tatălui ca Mijlocitor.

4. Toţi oamenii au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu şi că pocăinţa e poruncită de Dumnezeu pentru toţi şi că este necesară iertarea de păcate.

5. Mărturisirea, regenerarea şi naşterea din nou sunt primite prin credinţa în sângele lui Isus Cristos.

6. Sfinţirea în urma naşterii din nou, prin credinţa în sângele lui Cristos; prin Cuvânt, şi prin lucrarea Duhului Sfânt.

7. Sfinţenia este cerinţa lui Dumnezeu să fie standardul de viaţă a poporului Său.

8. In botezul cu Duhul Sfânt ca urmare a curăţirii inimii.

9. In vorbirea în alte limbi ca semn al botezului cu Duhul Sfânt.

10. In botezul în apă prin scufundare, şi toţi care se pocăiesc trebuie să fie botezaţi în numele Tatălui, al Fiului, şi al Duhului Sfânt.

11. Vindecarea divină este aprovizionată în jertfa Domnului Isus

12. Cina Domnului şi spălarea picioarelor sfinţilor.

13. In a doua venire premilenară a lui Isus. Mai întâi, vor învia cei morţi neprihăniţi în Cristos şi răpirea lor împreună cu cei sfinţi gasiţi în viaţă la El în  văzduh. Apoi, vor împărăţi împreună cu Cristos pe pământ o mie de ani.

 14. In învierea trupească a tuturor oamenilor la viaţă veşnică pentru cei neprihăniţi, şi o pedeapsă veşnică pentru cei păcătoşi.

Angajamente Doctrinare

1. Pocăinţă - Marcu 1:15; Luca 13:3; Fapte 3:19.

Pocăinţa este schimbarea gândirii, a scopului şi a poziţiei în bine faţă de Dumnezeu. Este o poruncă divină şi înseamnă întoarcerea la Dumnezeu de pe căile rătăcitoare a firii umane, căinţă pentru viaţa trăită în păcat şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu. O pocăinţă sinceră mărturiseşte şi părăseşte păcatul - Marcu 1:15; Isaia 1:16-19; Tit 2:11-13; Fapte 2:38.      Pocăinţa transformă întreaga personalitate şi schimbarea trebuie să aibă loc în: 1. Gândire - Luca 15:17;  2. Sentimente - 2 Cor. 7:10;  3. Voinţa - Luca 15:20.

2. Naşterea din nou - Ioan 3:3; 1 Petru 1:23; 1 Ioan 3:9.

Pentru ca omul să poată trăi după voia lui Dumnezeu şi pentru ca firea lui cea veche să fie dezbrăcată de puterea ei, el trebuie să fie născut din nou, adică din Dumnezeu - Tit 3:5. Transformarea sufletească în fiinţa omului este efectuată de Duhul Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ioan 3:3-5; 2 Cor.5:17., Iacov 1:18.

3. Înnoirea - Romani 12:2. Este transformarea făcută de Duhul Sfânt în inima celui ce crede în Dumnezeu.

4. Justificarea - Rom.5:1; Tit 3:7. Prin credinţa în Domnul Isus şi acceptarea jertfei Lui Dumnezeu, Tatăl te socoteşte ca fiind neprihănit - adică fără nici o vinovăţie înaintea Lui.

5. Sfinţirea. 

5.1  Sfinţirea de drept. E darul ceresc în urma faptului de a fi socotit neprihănit de Dumnezeu. Rom. 5:2; 1 Cor. 1:30; 1 Tes. 4:3; Evrei 13:12. Biblia declară că orice om întors la Dumnezeu, curăţit, iertat şi născut din nou este considerat ca sfinţit de Dumnezeu Tatăl, prin jertfa Domnului Isus Hristos.

5.2. Sfinţirea practică - Luca 1:75; 1 Tes. 4:7; Evrei 12:14. Sfinţit înseamnă despărţit cu totul de păcat şi pus deoparte pentru Dumnezeu. Sfinţirea începe odată cu pocăinţa şi naşterea din nou şi este un proces care continuă toată viaţa. Sfinţirea se realizează prin sângele lui Isus, prin lucrarea Duhului Sfânt şi prin Cuvânt.  1 Cor. 1:2; 6:10-11; Ioan 17:17; 1 Ioan 1:7; 1 Petru 1:2.

6.  Botezul în apă - Mt. 28:19; Mc. 1:9-10; Fapte 8:36-38, Ioan 3:22

Oricine crede potrivit Evangheliei urmează această poruncă biblică, cerând să fie botezat în apă. Se face în numele Tatălui, al Fiului şi a Duhului Sfânt, printr-o singură scufundare în apă - Matei 28:19; Marcu 16:16; Rom. 6:3-4; Fapte 10:47. Doctrina Bisericii Penticostale nu învaţă şi nu este de acord cu botezul făcut copiilor mici. Copiii mici sunt aduşi în Biserică pentru a se cere binecuvântarea Domnului peste ei - Marcu 10:13-16. Botezul a fost poruncit de Isus (Matei 28:19). El însuşi a fost botezat (Matei 3:13-16). Dumnezeu a confirmat botezul lui Isus (Luca 3:22), iar ucenicii l-au practicat şi învăţat (Fapte 2:38-41; 16:33; 19:1-6).

7. Botezul cu Duhul Sfânt.

După ce inima a fost curăţită prin sângele lui Isus şi înnoită prin lucrarea naşterii din nou, botezul cu Duhul Sfânt este o umplere cu putere pentru slujire şi pentru mărturisirea lui Isus - Mt. 3:11; Lc. 24:49-53; Fapte 1:4-8. Acest botez trebuie cerut şi aşteptat prin trăirea unei vieţii sfinte înaintea lui Dumnezeu. Fapte 1:4-8; 2:4; 19:1-6; 1 Tes. 5:19; Gal. 5:16. Botezul cu Duhul Sfânt este trăirea unei experienţe deosebite cu Dumnezeu de care poate beneficia orice om care a experimentat în viaţa lui pocăinţa şi naşterea din nou.

8. Vorbirea în alte limbi.

Este semnul iniţial al botezului cu Duhul Sfânt (Ioan 15:26; Fapte 2:4; 10:44-46; 19:1-7.) Ca dar al Duhului Sfânt, vorbirea în alte limbi este o vorbire fluentă, cursivă şi inteligibilă. (1 Cor. 14:13-22.). Cel care vorbeşte în alte limbi este pe deplin conştient. Vorbirea în alte limbi trebuie să fie în contextul unei vieţi trăite în sfinţenie. Ea trebuie să fie diferenţiată de alte vorbiri în limbi care nu sunt inspirate de la Duhul Sfânt.

9. Darurile Duhului Sfânt - 1 Cor. 12:1-11, 28, 31; 14:1.

Din Sfintele Scripturi reiese că Duhul Sfânt are daruri pe care El le împarte credincioşilor după cum voieşte (1 Cor. 11). Darurile Duhului Sfânt sunt date credincioşilor în vederea lucrării de slujire. Nu toţi credincioşii primesc astfel de daruri, însă toţi sunt chemaţi a le dori şi a umbla pe calea cea mai aleasă a dragostei. 

10. Roada Duhului Sfânt - Rom. 6:22; Gal. 5:22-23; Efes. 5:9.

Roada Duhului este semnul unei vieţi sfinte. După ce am devenit copii a lui Dumnezeu trebuie să ne lăsăm cârmuiţi de Duhul Sfânt pentru a putea rodi. Acolo unde nu este roada Duhului Sfânt, nu poate fi o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Roada este necesară pentru identificarea relaţiei cu Dumnezeu. (1 Cor. 13:1-3; Mt. 7:20; 1 Ioan 2:9-11).

11. Semne şi Minuni. Sunt lucrări care aparţin lui Dumnezeu şi pe care El le face prin credincioşii aleşi în mod special pentru aceasta (Marcu 16:17-20; Rom. 15:18-19; Evrei 2:4).

12. Vindecarea Divină.

Este dată prin jertfa Domnului Isus pentru toţi cei mântuiţi (Ps. 103:3; Isaia 53:4-5; Matei 8:17; Iacov 5:14-16; 1 Petru 2:24). Rugăciunea pentru bolnavi şi ungerea cu untdelemn este un aşezământ rânduit de Domnul Isus şi de apostoli (Marcu 6:12-13; Iacov 5:14-15). Pentru cei care cred, vindecarea intră în acelaşi plan de mântuire ca şi iertarea păcatelor. De aceea Biblia îndeamnă că în caz de boală credincioşii pot chema presbiterii să se roage pentru ei, ungându-i cu untdelemn în Numele Domnului. Aceasta nu înseamnă că cei credincioşi combat asistenţa medicală, dimpotrivă ei recunosc în ea ca fiind un instrument de vindecare în mâna lui Dumnezeu (Matei 8:16-17; Marcu 2:15-17; 16:17-18; Isaia 38:21). Cauzele bolilor pot fi păcatul, atac din partea diavolului, călcarea unor legi naturale, o pedeapsă a Domnului, bătrâneţea, o încercare îngăduită de Domnul. Căile de vindecare pot fi pe cale naturală, prin contribuţia noastră cu tratament sau odihnă, sau pe cale supranaturală în urma intervenţiei spontane a lui Dumnezeu.

13. Cina Domnului - Matei 26:26-29; 1 Cor. 11:23-26.

Cina Domnului reprezintă noul legământ în jertfa Domnului Isus, jertfa care a fost dată pentru omenirea întreagă. Cei care participă la acest act trebuie să ştie că vrednicia lor este în jertfa Domnului Isus dar se cere şi din partea lor o cercetare lăuntrică înaintea acestei lucrări. Actul cinei se poate oficia ori de câte ori este posibil, fără deosebire de zile sau dată - 1 Cor. 11:23-26.

14. Spălarea picioarelor - Ioan 13:4-17; 1 Tim. 5:9-10.

După cină Domnul Isus a spălat picioarele ucenicilor Săi. Acesta nu este doar un obicei tradiţional în Israel ci şi un act care trebuie practicat în semn de umilinţă şi dragoste frăţească, conştienţi în acelaşi timp că este şi un act de slujire (Ioan 13:1-17; Fapte 2:42; 1 Tim. 5:10).

15. Zeciuiala şi dărnicia - Gen. 14:18-20; 28:20-22; Maleahi 3:10; Luca 11:42; 1 Cor. 9:6-9; Evrei 7:1-21.

Din punct de vedere biblic noi nu suntem posesori, ci numai administratori a ceea ce Dumnezeu ne-a dat (Ps. 24:1; 1 Cor. 6:19-20). Dărnicia este o rânduială biblică în baza căreia fiecare credincios este dator să susţină Biserica şi lucrarea Domnului (1 Cor. 16:1; Evrei 7:4-10; 2 Cor 9:7; Luca 6:38). Învăţătura Vechiului cât şi a Noului Testament arată foarte clar că a zecea parte din venitul nostru aparţine lui Dumnezeu ( Maleahi 3:10; Luca 11:42).

16. A doua venire  a Domnului Isus.

16.1. Răpirea Bisericii. Isus va veni în văzduh. Cei morţi în Domnul vor învia şi împreună cu cei vii care sunt copii a lui Dumnezeu vor fi răpiţi împreună cu El în nori, după ce în prealabil a avut loc procesul schimbării fizice (1 Cor. 15:52; 1 Tes. 4:15-17; 2 Tes. 2:1). Răpirea este faza care cuprinde venirea secretă a lui Isus în văzduh în vederea răpirii Bisericii Sale (1 Tes. 4:13-17; 5:9; Isaia 26:20; 1 Tes. 1:10; Rom. 5:9). Biserica va fi în cer la nunta Mielului unde va fi răsplătită (2 Cor. 5:10; Rom. 14:10; 1 Petru 4:17; 1 Cor. 3:10-15). 

16.2. Venirea vizibilă a lui Isus. După nunta Mielului, împreună cu Mireasa Sa, va avea loc arătarea lui Isus pe norii cerului, pentru instaurarea împărăţiei de o mie de ani (Zah. 14:4; 1Tes. 4:14; 2Tes. 1:7-10; Apoc. 20:4; Apoc. 1:7). Isus intervine pentru a salva Israelul şi a întemeia Împărăţia de o mie de ani, timp în care pământul întreg va fi stăpânit de o pace deplină. În acest timp satan va fi legat (Iuda 14:15; Apoc. 5:10; 19:11-21; 1 Cor. 15:54-55). La sfârşitul miei de ani, satan va fi dezlegat. În urma multor evenimente care vor avea loc în această perioadă va avea loc judecata lui Dumnezeu cu privire la satan şi la toţi cei al căror nume nu a fost scris în Cartea Vieţii. Sentinţa judecăţii lor va fi iazul de foc, adică moartea a doua (Apoc.20:7-15). În urma acestor evenimente escatologice, pământul şi cerul vor fi reânnoite, pe tot întinsul noului Univers va locui neprihănirea, moartea nu va mai fi,   va începe veşnicia lui Dumnezeu (Apoc.21:1-5).

 17. Viaţa veşnică. Va fi răsplata pentru cei care au trăit o viaţă sfântă de neprihănire (Matei 25:46; Ioan 10:28; Rom. 6:22; 1 Ioan 5:11-13).

18. Pedeapsa veşnică. Va fi plata pentru cei păcătoşi care nu au trăit conform voii lui Dumnezeu (Mt. 25:41-46; 2 Tes.1:8-9; Apoc.20:10-15).

19. Abţinerea totală. De la fumat, droguri şi băuturi alcoolice (Efes.5:18; Prov.20:1; Isaia 28:7; 1 Cor.5:11; 6:10; Gal. 5:21).

20. Mâncare şi băutură. Ca şi oameni credincioşi se cere a fi cumpătaţi în aceste aspecte (Rom. 14:2-3, 17; 1 Cor. 8:8-13; 1 Tim. 4:1-5).

21. Ziua Domnului - Rom. 13:1-2; 14:5-6; Col. 2:16-17. Isus a înviat din morţi duminica, în prima zi a săptămâni şi Biserica primară se strângea duminica pentru serviciile divine (Ioan 20:19-26; Fapte 2:1; 20:7; 1 Cor.16:2).

22. Simplitatea (modestia) - Rom. 12:1-2; Iacov 4:4; 1 Cor. 9:27.

Conform cu ideea Biblică, modestia este o calitate spirituală lăuntrică, exteriorizată printr-o trăire cuviincioasă în toate aspectele vieţii. Credincioşii trebuie să urmărească a fi un exemplu pozitiv pentru societatea în care trăiesc.

23. A nu aparţine unor secte religioase secrete - Ioan 18:20;  2 Cor. 6:14-17.

24. Jurământul - Mt. 5:34-36; Iacov 5:12; Ps. 119:106.

Jurământul este o mărturie solemnă bazată pe conştiinţă şi se depune în faţa instanţelor legale de stat (Evrei 6:16-17).

25. Căsătoria şi recăsătoria - Mt. 19:7-9; Mc. 10:11-12; Luca 16:18; 1 Cor. 7:2, 10-11.

Căsătoria este instituită de Dumnezeu şi este legământul dintre un bărbat şi o femeie. Prin căsătorie cei doi devin un singur trup şi au datoria de a se ajuta şi iubi reciproc. Conform Scripturilor fiecare este liber să decidă cine să-i fie partenerul de viaţă cu o singură condiţie, să fie în Domnul (1 Cor. 7:38-39). Căsătoria se oficiază în Biserică numai în urma căsătoriei civile. Nu sunt admise: căsătoria unui credincios cu un necredincios, concubinajul, desfrâul, avorturile, prostituţia, homosexualitatea şi lesbianismul.(Rom.1:22-32; 2 Cor 6:14). Căsătoria nu se poate deslega decât  în cazul când unul din cei doi a căzut în adulter dovedit (Mt. 19:1-12) sau când unul din cei doi soţi au încetat din viaţă (Gen. 2:18-24; Evrei 13:4; Rom. 7:1-3; 1 Cor. 6:18).

26. Postul este abţinerea de la mâncare şi băutură de orice fel pe un timp hotărât de fiecare în parte, după nevoia şi puterea sa. El are ca scop însoţirea rugăciunii pentru apropierea de Dumnezeu.(Mt. 6:16, 17:21; Marcu 2:20; Isaia 58:1-14).

27. Atitudinea noastră faţă de alte confesiuni religioase.

Conform Sfintelor Scripturi noi nu avem dreptul de a critica sau judeca rânduielile altor Biserici (Marcu 9:38-40).

Angajamente Practice

I. Exemple spirituale

Noi vom dovedi angajamentul pentru Hristos prin ordinea spirituală pe care o vom practica. Vom dovedi angajamentul nostru faţă de Trupul lui Hristos prin loialitatea noastră pentru Dumnezeu şi prin angajamentul nostru faţă de Biserica Sa. Vom demonstra angajamentul nostru în a lucra pentru Hristos printr-o bună administrare a darurilor şi slujbelor încredinţate.

A. Practica spirituală.

Disciplina spirituală invocă practici ca rugăciunea, lauda, adoraţia, mărturisirea, post, meditaţie şi studiu. Prin rugăciune noi experimentăm încrederea noastră în Dumnezeu, şi recunoaştem dependenţa noastră totală faţă de El atât pentru nevoile noastre cât şi pentru nevoile altora (Mt. 6:5-15; Luca 11:1-13; Iacov 5:13-18). Prin închinarea noastră personală cât şi publică, noi binecuvântăm pe Dumnezeu având părtăşie cu El şi suntem binecuvântaţi zilnic cu bogăţii spirituale şi creştere în Hristos. Prin postul periodic noi ne apropriem de Dumnezeu, prin a ne supune pe noi înşine sub controlul Duhului Sfânt în toate ramurile noastre de activitate. (Mt. 6:16-18; 9:14-17; Fapte 14:23). Prin mărturisirea păcatelor noastre înaintea lui Dumnezeu noi suntem asiguraţi de iertare Divină (1 Ioan 1:9-10; 2:1-2). Prin meditaţia şi studiul Cuvântului noi sporim în creşterea noastră spirituală şi ne pregătim pe noi înşine în a ajuta pe alţii să înveţe adevărurile Bibliei (Iosua 1:8; Ps. 1:2; 2 Tim. 2:15).

B. Loialitate faţă de Dumnezeu şi ataşament faţă de Biserică.

Viaţa de ucenic creştin cheamă la deplină ascultare faţă de Trupul lui Hristos. Noi suntem una cu ceilalţi credincioşi din Biserică în a adora, a lăuda pe Dumnezeu şi a asculta de Cuvântul Său (Mt. 18:20; Ioan 4:23; Evrei 10:25). Duminica este ziua specială de închinare a creştinilor. Ca ziua Domnului aceasta comemorează învierea lui Hristos din morţi şi trebuie destinată pentru închinăciune, părtăşie, servicii divine, învăţătura Evangheliei şi proclamare. (Mt. 28:1; Fapte 20:7; Rom. 14:5-6; 1 Cor. 16:2; 2 Cor. 8:1-24). Este datoria noastră de a respecta şi preţui cei  care Hristos i-a pus mai mari peste noi în Biserica Sa (1 Tes. 5:12-13; Evrei 13:7-17). Liderii trebuie să exercite autoritatea lor prin exemplu propriu şi nu printr-o atitudine de stăpân peste turma Domnului (Mt. 20:25-28; 1 Petru 5:1-4). Creştinii nu au dreptul de a participa la vreo societate sau club care au practici  nefondate biblic (1 Petru 4:4; 1 Ioan 2:15-19).

C. Fiind buni administratori.

Scriptura încurajează economia şi simplitatea, iar risipa şi ostilitatea sunt condamnate. (Isaia 55:2; Mt. 6:19-23). Trăirea unei vieţi plăcute lui Dumnezeu necesită înţelepciune, economie, folosirea binecuvântărilor naturale, incluzând timpul, talentul şi banii (Efes. 5:16; Col. 4:5). Toată munca noastră şi timpul nostru liber trebuie să onoroze Numele lui Dumnezeu (2 Tes. 3:6-13; 1 Tim. 5:13; 1 Cor. 10:31).Ca buni ispravnici trebuie să folosim darurile noastre spirituale cât şi cele naturale în a glorifica pe Dumnezeu (Rom. 12:3-8; Efes. 4:11-16; Mt.  25:14-30; 1 Petru 4:9-11; 1 Cor. 12:1-11; 1 Cor. 12:27-31). Ca nişte buni administratori trebuie să recunoaştem că folosirea cu înţelepciune a banilor este o parte esenţială a creştinilor în a trăi o viaţă cumpătată (Mt. 7:11; Iacov 1:17; 1 Cor 4:2) 

II. Puritatea morală

Noi ne angajăm în acele activităţi care glorifică pe Dumnezeu în trupul nostru şi prin care se evită declanşarea în noi a poftelor firii pământeşti. Vom citi, vom privi şi vom asculta acele lucruri care vor avea un efect pozitiv pentru viaţa noastră spirituală.

A. Glorificând pe Dumnezeu în trupurile noastre.

Conform Sfintelor Scripturi trupul nostru este Templul Duhului Sfânt, iar noi trebuie să glorificăm pe Domnul în trupurile noastre (Rom. 12:1-2; 1 Cor. 6:19-20; 10:31). Acceptarea sau trăirea în păcate ca beţia, uciderea, furtul, vrăjitoria, curvia, homosexualitatea, ura, invidia, gelozia, bârfa, mânia, vorbe murdare, comportări fireşti care nu glorifică pe Dumnezeu, etc. sunt interzise. (Rom. 1:24; 1 Cor. 6:9-10; Gal. 5:19-20).

B.  Citind, vizionând, ascultând.

Literatura pe care o citim, programele pe care le vizionăm şi muzica pe care o ascultăm afectează profund simţurile, gândirea şi comportamentul nostru. Un creştin nu trebuie să fie tentat de a privi sau viziona programe ori spectacole de natură demoralizatoare (Rom 13:14; Fil. 4:8). Aceasta determină prin urmare pe creştini să citească, să privească şi să asculte acele lucruri care inspiră şi instruiesc fiinţa umană spre un nivel înalt de viaţă spirituală şi morală. 

C. Beneficiu spiritual, bunăstarea.

Folosirea timpului liber din viaţa  unui credincios trebuie să fie caracterizat de acele activităţi care edifică atât individul cât şi Trupul lui Hristos (Rom. 6:13; 1 Cor. 10:31-32). În consecinţă noi avem convingerea că este bine ca un creştin să evite anumite locuri, practici şi activităţi  în special acelea care apelează la firea pământească şi care duc la compromiterea mărturiei creştine (2 Cor. 6:17; 1 Tes. 5:21-22; 1 Ioan    2:15-17).

III. Integritatea Personală

Noi vom trăi într-un mod ce inspiră încredere şi responsabilitate, manifestând Roadele Duhului  şi căutând să manifestăm caracterul lui Hristos în toată comportarea noastră.

A. Responsabilitate şi încredere.

Un creştin trebuie să fie un om de încredere şi în acelaşi timp o persoană care să-şi respecte cuvântul dat (Mt. 5:37; 1 Petru 2:11-12). Hristos prin învăţătura şi exemplu Său ne-a arătat că trebuie să iubim pe vrăjmaşii noştrii, să cinstim pe fraţii noştrii şi să trăim în aşa fel încât prin felul nostru de trăire să fie îndemnaţi să vină şi alţii la Hristos (Mt. 5:43-48; Rom. 12:10; 1 Ioan 3:16; Mt. 5:16; 1 Cor. 11:1). Orice lipsă a unei bune comportări în viaţa noastră va fi judecată de toţi care o vor vedea (Mt. 7:16-20; Luca 13:6-9; Ioan 15:1-8). Isus în relaţia Lui cu alţi oameni a demonstrat acceptare, compasiune şi iertare (Ioan 8:11; Mt. 9:36; Marcu 6:34; Luca 5:20).

B. Roada Duhului Sfânt

C. Caracterul lui Hristos

IV. Responsabilitatea familială

Noi vom acorda prioritate deplină responsabilităţii faţă de familie prin  păstrarea în sfinţenie a căsătoriei şi prin menţinerea ordinei în familie.

A. Priorităţi în cadrul familiei.

Familia ca baza relaţiilor umane, este o instituţie fundamentală pentru societate şi Biserică (Gen. 2:18-24). Ea este de origine Divină fiind instituită de Dumnezeu. Familiile noastre ar trebui să stabilească câteva moduri de devotament familiar şi să se străduiască să trăiască şi să menţină un mediu creştin în cadrul familiei (1 Tim. 3:3-4; 5:8). Practicarea disciplinelor creştine şi a virtuţiilor ei trebuiesc începute din viaţa de familie (Deut. 6:6-7). 

B. Sfinţenia căsătoriei.

Căsătoria este instituită de Dumnezeu şi este o unitate spirituală în care un bărbat şi o femeie sunt legaţi de Dumnezeu pentru a trăi împreună ca unul singur (Gen. 2:24; Marcu 10:7). Din cauza caracterului ei Divin, căsătoria este un angajament pe viaţă. Împotriva divorţului Biblia are argumente şi motivaţii clare (Mt. 5:32; 19:9). Implicarea sexuală înainte de căsătorie, atât cu viitorul partener de căsătorie, cât şi cu o altă persoană este strict interzisă de Scriptură (Exod 20:14; 1 Cor. 6:15-18). Înţelegând sfinţenia căsătoriei, partenerii trebuie să se străduiască a menţine fericită, armonioasă şi sfântă legătura lor. Dacă se vor întâmpla să apară tendinţe de divorţ, Biserica trebuie să fie aceea care să acţioneze repede în a arăta dragoste, înţelegere şi sfat pentru a împiedeca aceasta. Recăsătoria unei persoane divorţate să fie permisă numai după o cercetare amănunţită, o bună înţelegere a situaţiei şi supunerea faţă de instrucţiunile Biblice în această privinţă (Mt.19:7-9, Mc.10:2-12; Rom.7:2-3; 1 Cor.7:2,5,10,11).

C. Ordinea Divină în cămin.

În ordinea lui Dumnezeu, bărbatul este capul familiei, soţia fiindu-i dată ca ajutor potrivit, împreună au datoria de a-şi educa şi creşte copiii iar copiii au datoria de a asculta şi cinsti părinţii. (Gen.1:27,28; 1Cor.11:3; 1Ptr. 3:7). În vederea menţinerii armoniei în cadrul familiei, ordinea creată de Dumnezeu în vederea responsabilităţilor fiecărui membru trebuie respectată (Efes. 5:22-31; Col. 3:18-20; Efes. 6:1-4; Exod 20:12). 

V. Comportare moderată

Vom  practica  în  viaţă  o  comportare  moderată  şi  ne  vom abţine de la activităţi şi atitudini care ar ofensa pe alţii sau care ar conduce la vicii sau înrobire.

A. Cumpătarea.

Cumpătarea sau stăpânirea de sine este una din virtuţiile de bază a oricărui creştin (1 Cor. 9:25; Tit 1:8; 2:2). Ea face parte din roada Duhului Sfânt în viaţa celui credincios (Gal. 5:22-23). Sfintele Scripturi ne învaţă că toate acţiunile şi toată activitatea noastră trebuie să fie sub controlul Duhului (Fil. 4:5-8; Efes. 4:26-29). Exercitarea autodisciplinei reflectă puterea lui Dumnezeu în viaţa noastră (1 Cor. 9:27; 2 Petru 1:5-11). 

B.  Comportarea ofensivă.

Biblia  ne  arată  că  noi  trebuie să fim sensibili la nevoile şi sentimentele altora, demonstrând prin aceasta dragostea noastră faţă de ei (Mt. 22:39; Rom. 12:9-21; 13:10; Fil. 2:3-5). Este necesar un control continu asupra comportamentului nostru în aşa fel încât să nu jignim pe nimeni (Rom. 14:13-21; 1 Cor. 8:9-13). Toleranţa şi respectul trebuie să fie caracteristici în relaţiile noastre (Rom.  14:2-3; 1 Cor. 8:8; Efes. 4:2; Col. 3:13; 1 Tim. 4:1-5).

C. Adeziune şi înrobire.

Unul din avantajele primare ale libertăţii noastre în Hristos este eliberarea noastră de forţele negative (Ioan 8:32-36; Rom. 6:14; 8:2). Noi suntem sfătuiţi a nu ne pune din nou sub robie (Gal. 5:1). Un creştin trebuie să se abţină total de la orice lucru sau orice activitate care ar putea întina trupul nostru care este Templul Duhului Sfânt sau care ar putea domina şi înrobi sufletul care a fost făcut liber în Hristos (Prov. 20:1; Isaia 28:7; 1 Cor. 3:17; 5:11; 2 Cor. 7:1; Iacov 1:21).

VI. Înfăţişarea modestă

Noi vom demonstra principiile Biblice ale modestiei înfăţişându-ne şi îmbrăcându-ne într-un mod prin care vom spori mărturia noastră creştină şi vom evita mândria.

A. Modestia.

Conform cu ideea biblică, modestia este o virtute sprirituală lăuntrică ce dă dezgust la orice este necurat şi nepotrivit, asigură control în gândire, se manifestă în conduită şi în special în purtare şi îmbrăcăminte (Efes. 4:25, 29, 31, 32; 1 Tim. 2:9-10). Modestia include ceea ce se vede în aparenţa noastră, îmbrăcăminte, vorbire, conduită şi poate fi aplicată la toate situaţiile.

B. Înfăţişare şi îmbrăcăminte.

Viaţa noastră, caracterul şi imaginea noastră personală sunt reflectate de felul şi modul în care noi ne purtăm şi ne îmbrăcăm. Sfatul Scripturii în această privinţă este clar, îmbrăcămintea trebuie să fie modestă şi decentă (Rom. 12:2; 1 Tes. 5:22-23; 1 Petru 3:3-4). Ca oameni născuţi din nou, avem datoria de a lupta împotriva poftelor firii pământeşti şi de a evita stilul de viaţă imoral (Gal. 5:13-21; 1 Petru 2:11; 2 Petru 1:4). Frumuseţea unui creştin nu stă în îmbrăcăminte extravagantă, purtarea bijuteriilor, folosirea articolelor cosmetice, ci în relaţia noastră cu Hristos (Iacov 2:1-4). 

VII. Obligaţii sociale

Obiectivul nostru este îndeplinirea obligaţiilor noastre faţă de societatea în care trăim prin a fi buni cetăţeni şi a căuta să corectăm nedreptatea socială prin felul nostru de viaţă.

A. Fiind buni cetăţeni.

Învăţătura Sfintelor Scripturi precum şi ascultarea noastră de Dumnezeu ne obligă a ne comporta într-un mod responsabil ca şi cetăţeni ai ţării în care locuim (Marcu 12:13-15, 17; Rom. 13:1-7; 1 Petru 2:13-17). Sprijinim legea civilă şi ordinea, susţinem conducătorii noştrii în respect  rugându-ne pentru ei, participând în şcoli publice, exercitând dreptul de vot în activităţile guvernamentale, etc. Legea lui Dumnezeu este supremă, dar noi ascultăm de legile ţării în care trăim până acolo unde contravin cu legile lui Dumnezeu (Fapte 5:29). 

B. Corectând nedreptatea socială.

Dragostea pentru alţii şi recunoaşterea egalităţii tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu ne îndeamnă la sprijinul şi ajutorarea celor neprivilegiaţi, flămânzi, neglijaţi, persecutaţi, oprimaţi, etc. (Fapte 10:34; 17:26; Mt. 22:39; Rom. 13:8-10). În toate comportările şi activităţile noastre, noi trebuie să fim receptivi la nevoile omeneşti şi împotriva discriminărilor economice şi rasiale. Fiecare membru are libertatea să se închine şi să participe la activităţile Bisericii, indiferent de rasă, culoare, sex şi nivel social sau profesional. (Luca 10:30-37; Ioan 1:17).

C.  Protejând sanctitatea vieţii.

Noi suntem responsabili în faţa lui Dumnezeu atât de viaţa noastră fizică, cât şi de a altora. Întrucât Dumnezeu este singurul creator al vieţii, numai El are dreptul de a decide când ea se sfârşeşte (Ps.31:14; Exod 20:13; Eclesiastul 8:8). Este ferma noastră convingere că abandonarea bătrânilor, debililor mintal, bolnavilor cronici şi a altor infirmi, pentru motive personale, aranjamente sociale sau avantaje economice, sunt din punct de vedere moral şi creştin un păcat. Chiar mai mult, noi credem că este responsabilitatea noastră ca şi creştini de a proteja pământul şi resursele lui (Gen.1:26-29).