“Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeți: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.”
Era o noapte întunecoasă în câmpia Betleemului, când păstorii care își păzeau turmele au fost vizitați de corul îngeresc. Probabil că erau frământați de probleme geo-politice ale Israelului, fiind sub ocupație Romană, de birurile cerute de Irod, precum și de liniștea mare din partea lui Dumnezeu; trecuseră peste 400 de ani de când glasul profetic și mesajele divine nu se mai auziseră, iar afară de așteptarea tacită a poporului pentru Acel Mesia prevestit în Lege și Proroci, mare speranță pentru ziua de mâine nu era. Acesta a fost contextul mesajului evangheliei (tradus prin expresia: „vestea bună”) adus de îngeri, cu o deosebită încurajare: Nu vă temeți!
Omenește „nu ne temem” când avem motive, garanții și semne concrete că toate lucrurile merg bine, iar ziua de mâine nu prezintă nici o instabilitate sau incertitudine! Nu ne temem când este pace pe scena globală, când avioanele de război stau la sol, și când clasa politică face tratate pentru bunăstare și prosperitate (inter)națională. Dar când totul pare a fi pe dos, premisa „Nu vă temeți” pare ca o promisiune goală. Totuși, îngerii remarcă motivul veracității acestei încurajări, precum și motivația unei mari bucurii pentru tot norodul (nu doar pentru o clasa selectă a societății). Intrarea lui Isus în lumea noastră viza o lucrare pe care întreaga creație o aștepta încă din zilele primordiale, și anume răscumpărarea. Îngerii observă că acest Isus născut era Mântuitorul – adică Cel care salvează cu o putere egală cu a lui Dumnezeu Tatăl (Luca 1:47), Hristosul – adică Unsul, sau Cel prevestit în profeți ca și împlinire a tuturor promisiunilor Vechi Testamentare (Romani 3:21-22), și Domnul – adică Cel cu drepturi absolut suverane asupra creației, istoriei și omenirii (Psalmul 68:4-8, Exod 6:3-8).
Motivul cântării de laudă a îngerilor era că toate aceste promisiuni se împlineau astăzi – identificând noaptea nașterii Domnului ca momentul incipient al împlinirii promisiunilor, dar și demarcând istoria în două – vremea trecută cu zbuciumul ei, și vremea mântuirii numită astăzi. În acel astăzi ne aflăm și noi acum, și chiar dacă Împărăția Domnului nu a fost instaurată pe deplin, iar creația și omenirea încă simt durerile nașterii (Romani 8:22-23), se apropie finalul zilei mântuirii când Domnul se va întoarce înapoi, dar nu ca un bebeluș în ieslea din Betleem, ci ca Marele Împărat înconjurat de oastea cerească. Se va cânta iarăși cântarea din câmpia Betleemului (Luca 2:14), dar de data această mântuiții vor striga:
“Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului!”