“Urmăriţi binele cetăţii în care v-am dus în robie şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!”
Nu de puține ori am auzit expresia nostimă a unor frați, cu referință la munca depusă la serviciile lor, cum că ar face „cărămizi pentru Faraon”. Sentimentul evocat de acest răspuns hazliu este de fapt observația celui plecat de acasă în străinătate pentru un trai mai bun; anume, că a ajuns ca un rob pentru binele altei țări, cu speranța că din toată truda sa va beneficia și el ceva. Acest sentiment este amplificat de o cultură diferită, de o politică diferită, de un stil de viață diferit, care în comparație cu ce „era acasă” pare a fi străin și greu de înțeles. Așadar, printre momentele de fericire și beneficiile primite omul se plânge de Faraon și țara gazdă, visând tot timpul la ceva mai bun.
Întocmai își vedeau Evreii situația lor în exilul din Babilon. Fuseseră luați de acasă, li se confiscaseră bunurile, iar ca străini într-o țară străină, munceau pentru beneficiul Babilonului. Unii proroci mincinoși le-au transmis mesaje că vor pleca în curând acasă, și prin urmare poporul trăia într-o confuzie cu privire la ce avea de făcut în timpul exilului. Tocmai de aceea, Domnul a îngăduit să li se trimită un mesaj prin prorocul Ieremia, prin care erau încurajați să zidească case, să sădească grădini, să se însoare și să se înmulțească în locul în care erau. Dar cel mai important sfat era să se roage pentru pacea țării în care erau, deoarece fericirea lor era strâns legată de fericirea țării. De fapt, o traducere mai exactă a pasajului ar fi: Căutați pacea orașului unde v-am trimis în exil, și rugați-vă Domnului pentru el, pentru că în pacea lui veți avea pace.
Aplicând acest sfat în viața noastră, putem să ne gândim la acele situații neplăcute din țările în care am fost îngăduiți să ajungem, iar în loc de a ne plânge de ceea ce nu ne place, să ne rugăm pentru binele țării și pentru pacea ei. De exemplu, ne putem gândi la situația economică a țării și la modul în care sunt strânse taxele iar apoi folosiți banii noștri. Ne putem plânge de programe economice cu care nu suntem de acord. Ne putem frustra de taxe care în aparență (sau în realitate) nu aduc nici un beneficiu muncitorului care le plătește. Ne putem speria de analizele economice prevestite pentru anii care stau în față. Dar mai presus de toate aceste stări, Biblia ne învață să spunem: Doamne, binecuvântează țara!
Deplângem des politica țărilor noastre, corupția aparentă (fie pe față, fie tăinuită) și stilul meschin al unora de a culege toate beneficiile de pe spatele altora. Privim la nedreptăți care se fac și la vocile celor neajutorați care sunt astupate de interesele celor mari, și nu de puține ori ne punem întrebarea: „Cum de mai rabdă Dumnezeu pământul?”.
Privim îngroziți la ideologii care sunt avansate galopant cu un scop precis de a contamina mințile copiilor noștri, și vedem zilnic cum lupta pentru decență, castitate și evlavie parcă se pierde, rămânându-ne nimic mai mult decât să ne plângem de ceea ce observăm. Primul gând ne-ar fi să cerem să facă Dumnezeu dreptate și să judece tot ceea ce este rău și necurat. Acesta era tocmai etosul Evreului care în rugăciunile sale dorea răzbunare pe cei răi (Psalmul 94) și binecuvântare numai peste Ierusalim (Psalmul 122:6-9). Dar în lumina tuturor acestor provocări, mesajul venit de sus ne învață să spunem: Doamne, binecuvântează țara! Pe când alții se plâng, se frustrează și se supără, noi dorim să aplicăm sfatul apostolic în viața noastră:
“Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.”