“Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus Hristos trebuia să învieze din morți.”
Un pastor relata experiența unei tinere care, obiectând teoria evoluționistă a profesorului ei de biologie din facultate pe baza Scripturii, a fost întrebată de ce ar crede Scriptura, iar răspunsul ei (învățat de la un studiu al acestui pastor) a fost: „Am ales să cred Biblia pentru că ea este o colecție fiabilă de documente istorice scrise de martori oculari în timpul vieții altor martori oculari. Aceștia au raportat evenimente supranaturale care au avut loc ca împlinire a unor profeții specifice și au susținut că scrierile lor sunt de origine divină și nu umană.”. De prea multe ori căutăm argumente în filozofie, sociologie și antropologie pentru răspunsurile apologetice iar cei din speță Penticostală imediat apelăm la experiențe și minuni. Totuși, pentru orice creștin, Scriptura va rămâne revelația fundamentală la care se face apel, și singura sursă autoritară pentru întrebările vieții. Această realitate a fost bine percepută ulterior de apostolul Ioan, când ne relatează că în dimineața învierii, cu toate că nu au găsit trupul Domnului Isus, ucenicii nu pricepeau (sau, înțelegeau) că în conformitate cu Scripturile, Hristosul trebuia să învieze.
Suntem în preajma sărbătorii învierii Domnului Isus, iar creștinătatea se va saluta din nou cu drag cu frumosul: „Hristos a înviat!”. Totuși, de ce afirmăm acest adevăr? De-a lungul anilor s-a argumentat că mormântul este gol (și chiar este), imposibilitatea ca ucenicii să fi furat trupul Domnului dat fiind garda Romană (și așa este), fășiile și ștergarul găsite în mormânt care arată că nu s-a furat trupul și nu s-a plecat în grabă (și așa este), precum multe alte argumente care susțin singura opțiune viabilă, și anume că Hristos chiar a înviat din morți. În dimineața învierii, toate aceste considerente au fost bine înțelese de Petru și Ioan, iar concluzia ioanină că „... a văzut și a crezut.” (Ioan 20:8) dovedește tocmai că Ioan a fost convins de învierea Mântuitorului în lumina dovezilor de la mormânt. În schimb, ce l-a oprit pe Ioan să declare public peste tot că Isus e viu, și de fapt l-a motivat să meargă înapoi acasă (Ioan 20:10) a fost tocmai lipsa de înțelegere Scripturală cu privire la învierea Mântuitorului. Că morții puteau să învieze era bine cunoscut prin învierile pe care le făcuse Isus în timpul vieții Sale. Dar colectivul evenimentelor aparținând patimilor Domnului nu făceau nici un sens, măcar că Hristosul trebuia să sufere aceste lucruri după cum au spus Moise și Prorocii (Luca 24:25-27).
„Hristos a înviat”, așadar, nu este doar un slogan de Paști, ci este proclamarea solemnă a Bisericii că ea crede fără echivoc tot ce zice Scriptura. Dorim să vedem minuni, ne plac lucrările Duhului Sfânt, și ne gândim că acestea vor spori credința noastră în zilele grele. Dar să nu uităm niciodată ce ne-a spus Mântuitorul:
“Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morți.”