“Domnul a zis: ”Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta și, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.””
Parafrazez expresia unui om care fiind prins într-o încercare odată, și întrebat cum este, răspundea: „N-ar fi așa de grea crucea mea dacă n-ar sta și alții cu genunchii pe ea!”. Apar momente în viața noastră când pe lângă furtuna de afară cu vântul și rafalele ei, mai observăm și că picură în casă, și acestea toate, după ce numai ce am remodelat interiorul. Tot așa, apar momente în care pe lângă luptele geopolitice și socio-economice din afară, vedem frământări, situații confuze și lipsă de claritate din interior, spiritual vorbind. Scopul acestei confluențe de situații este să ne atace credința, sau mai concret spus, încrederea în Dumnezeu. Din conversația Domnului Isus cu Petru, putem desprinde două concluzii (din multele) despre lupta în care ne aflăm.
În primul rând, suntem ceruți de diavolul pentru a fi cernuți. Expresia folosită pentru ceruți, comportă o greutate mult mai profundă decât poate cuvântul nostru să o exprime; ea ar însemna o cerere insistentă și imperativă, făcută ca și cum ar fi de drept (ceea ce în engleză este demand). Această cerere, intenționează cernerea care era modalitatea de a separa bobul de grâu de impuritățile sale printr-o scuturare violentă în sită. Domnul nu folosește ilustrația aceasta pentru a fi interpretată în toate elementele ei (ce sunt grâul, pleava, sita) ci doar pentru a transmite imaginea zguduiturii – boabele izbite de pereții sitei și aruncate dintr-o parte în alta. Scopul acestei acțiuni era să se piardă (a înceta să mai fie prezentă) credința; adică, o dezamăgire așa de profundă încât încrederea în Domnul Isus să piară totalmente, iar ca rezultat să fie o cădere grozavă (fapt pentru care Domnul spunea că Petru va trebui să se întoarcă la Dumnezeu). De remarcat este faptul că satana a trebuit totuși să ceară această acțiune ca și permisiune; adică el nu poate acționa de la sine putere și nici decide ce va face, fără a fi îngăduit de Dumnezeu. Nu satan este autoritatea aici, ci Dumnezeu!
În al doilea rând, vedem slujba de Mare Preot al Domnului Isus care stă înaintea Tatălui pentru noi. Sintagma „Dar Eu m-am rugat” accentuează pe Isus ca agentul mijlocirii. Domnul n-a trimis un înger, și nici chiar sfinții să mijlocească, ci Însuși Domnul Isus s-a rugat Tatălui. Totodată, verbul tradus prin „a ruga” nu comportă greutatea originalului, care aici nu este tipicul cuvânt pentru rugăciune din greacă, ci un cuvânt care înseamnă a implora. Așadar, când luăm în considerare că numele „satan” nu este un nume propriu ci doar transliterarea ebraicului care tradus înseamnă adversar (invocând ideea de pârâș), iar faptul că Domnul Isus se autointitulează avocatul sau susținătorul nostru (conform Ioan 14:16), ideea transmisă face mult sens: pârâșul ne acuză și ne cere ca drept legal (ca unii care am încălcat legea Divină) să fim zdrobiți, iar avocatul nostru depune o pledoarie în fața Tatălui pentru a fi iertați, susținuți și restaurați. Scopul reabilitării este ca noi să putem deveni un ajutor pentru frați, după ce am ieșit biruitori din încercările aduse de diavolul împotriva noastră, pentru ca rugăciunea Domnului Isus să își vadă împlinirea:
“Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău.”